Un studiu făcut de Agenţia Naţională Antidrog pe anul trecut arată că în România cel mai consumat drog e canabisul. Urmează, în nedoritul clasament al mijloacelor de tulburare a minţii, etnobotanicele şi heroina. O firavă consolare ar fi aceea că, potrivit aceleiaşi cercetări, cocaina nu are căutare în rândul consumatorilor de stupefiante.

Dincolo de aceste substanţe interzise, în larga societate din care cu onor facem parte există şi alte aşa-numite droguri care, chiar dacă nu se fumează, nu se injectează şi nu se trag pe nas, cum se spune, îi afectează pe mulţi. Unul ar fi lenea. Dacă s-ar putea face un studiu pe tema asta, rezultatele ar avea toate şansele să fie deopotrivă uimitoare şi îngrijorătoare. Nu de alta, dar se întâlnesc la tot pasul oameni dependenţi de lene, care aproape că intră în sevraj dacă sunt puşi să muncească, fie şi numai să-şi moaie posmagii sau să-şi lege şireturile. Tot la capitolul droguri neconvenţionale ar putea intra şi pizma. Şi ea e în stare să creeze dependenţă şi poate fi teribil de bine asimilată de organismul consumatorilor săi. Adică acei oameni care nu îşi pot imagina o clipă din viaţa lor fără să îi invidieze pe alţii şi să le ureze să le moară capra, salariul, maşina ori zâmbetul. Pentru aceştia, ranchiuna este un mod de a trăi, de a respira, un fel de a fi. Fără ea s-ar simţi inutili, ba chiar bolnavi. În fine, un al treilea drog, din păcate bine răspândit şi el, e prostia. Se întâlneşte în varii stări, de la esenţă pură până la combinaţii cu răutatea şi vanitatea, efectul fiind năucitor pentru cei din jur. Nerozia în esenţă pură e dată de la natură şi trebuie luată ca atare, pentru că ursitoarele sunt mai darnice cu unii şi mai zgârcite cu alţii, aşa e de când lumea. Lucrurile se complică însă atunci când prostul se apucă să fie şi fudul, şi hain, fiindcă aşa îi place lui. Combinaţia asta chiar aduce a drogul nătângulu