Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Jurnalul National”, la 20 de ani, pres la picioarele patronului Voiculescu. Traseul dubios al unui articol de presa

Publicat in Reporter Virtual, joi 30 mai 2013 ·

Trista aniversare pentru un ziar care, odata, se revendica drept numarul unu al ziarelor de calitate din Romania.

Exact in ziua in care anunta, pe prima pagina, implinirea a 20 de ani de viata (aniversarea va fi pe 7 iunie), cotidianul „Jurnalul National” deschide editia de astazi cu un material intitulat „Dosarul Telepatia – argumente halucinante, în lipsa probelor. Zece greşeli ale magistraţilor în Dosarul ICA, sancţionabile la CEDO. Rechizitoriul, lovit de nulitate absolută”.

Articolul de fond, care ocupa cea mai mare parte a primei pagini si care continua in pagina trei, este nesemnat si reprezinta, pe langa intentia de sugera judecatorilor o solutie in cauza, o spalare a patronului Dan Voiculescu, dupa cum lesne se intelege daca parcurgeti fie si numai titlul.

Cateva extrase din articolul neasumat de astazi:

La final, cu caractere mici, vine si explicatia faptului ca articolul de fond al ziarului este nesemnat: „articol preluat de la dcnews.ro. Titlul şi intertitlurile aparţin redacţiei”. De pe site-ul dcnews.ro, aflam ca articolul care il scoate mai curat si mai uscat pe Dan Voiculescu a fost publicat in data de… 23 mai. Asadar, conducatorilor de la „Jurnalul National” le-a luat nu mai putin de o saptamana sa descopere si sa preia materialul care desfiinteaza dosarul si care face din patronul lor o biata „victima politica”.

Ce este dcnews.ro? Este un site de stiri controlat de jurnalistii Val Valcu, Bogdan Chirieac si Razvan Dumitrescu. Cel din urma, realizatorul emisiunii „Subiectiv” de la Antena 3, este si Director editorial al site-ului.

Articolul aparut pe dcnews este semnat de o oarecare Cristina Alexandrescu, care nu apare in caseta redactionala prezentata pe site. Dar sa vedem ce a mai scris Cristina Alexandrescu pe acest site. Iata doar cateva titluri:

Enumerarea nu mai are rost… Presupusa Cristina Ale

Articolul in Reporter Virtual >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump a eliminat complet România din programul Visa Waiver! Primele reacții oficiale: „Regretăm această decizie”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe şi Guvernul României au anunţat, vineri seară, că Departamentul de Securitate Naţională (DHS) al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waever, chiar dacă România a îndeplin

ANCOM avertizează! Site-uri clonate în mediul online

Ziua Constanta acum 8 ore
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) avertizează în legătură cu prezența în spațiul autohton online a unei rețele de site-uri de tip Doppelganger. 'A fost identificată o rețea de site-uri clonate, care imi

Reacția lui Florian Coldea la imaginile publicate de Elena Lasconi, care susține că generalul s-a întâlnit cu Nicușor Dan și Victor Ponta

Libertatea acum 13 ore
Fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea, a reacționat la fotografiile publicate de Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale. Imaginile îi arată pe Coldea, Nicușor Dan și Victor Ponta ieșind separat dintr-o clădire, sugerând o posib

Departamentul de Securitate Naţională al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waiver / Ce spune comunicatul DHS / MAE: România a îndeplinit toate elementele pe care legea americană le stipulează

News.ro acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe anunţă, vineri seară, că Departamentul de Securitate Naţională (DHS) al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waver, chiar dacă România a îndeplinit toate elementele pe car

Prințul Harry vrea să se împace cu familia regală britanică. „Tatăl meu nu vorbește cu mine”

HotNews acum 8 ore
Prinţul Harry a declarat vineri că doreşte să se împace cu restul familiei regale britanice, într-un interviu acordat BBC, în care a mărturisit că în prezent nu este în relaţii bune cu tatăl său, regele Charles al III-lea, transmite Agerpres. „Unii

Mai multe persoane au fost rănite în Germania după ce o mașină a intrat în pietoni

Ziua Constanta acum 7 ore
Mai multe persoane au fost rănite de o mașină care a intrat în pietoni în orașul Stuttgart din sudul Germaniei, a anunțat vineri poliția pe contul său de X. Potrivit tabloidului 'Bild', evenimentele au avut loc în jurul orei 17:50 (15:50 GMT) la o i

Rusia nu reprezintă o ameninţare pentru NATO, spune George Simion într-un interviu la Reuters. Care crede că e „singura ameninţare majoră”

HotNews acum 9 ore
George Simion, considerat favorit în primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică, a declarat într-un interviu pentru agenția Reuters că Rusia nu reprezintă o ameninţare semnificativă pentru NATO, iar singurul risc pentru flancul estic al alia

Primul mesaj al lui Mihai Leu de pe patul de spital: „Le datorez enorm acestor oameni”

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Fostul mare boxer Mihai Leu a transmis un prim mesaj de pe patul de spital, vineri, 2 mai. Acesta a fost internat de urgență la începutul săptămânii, din cauza unei hemoragii interne.

Alegeri prezidențiale 2025: Peste 100.000 de români au votat deja în diaspora

HotNews acum 8 ore
Numărul alegătorilor români din afara țării care s-au prezentat la urne pentru turul întâi al alegerilor prezidențiale 2025 a depășit pragul de 100.000, vineri seară, în prima zi a programului de vot în diaspora. Spre comparație, la turul întâi al p

SUA trimite observatori electorali în România pentru alegerile prezidenţiale

Ziarul Financiar acum 6 ore
Statele Unite au trimis o echipă de observatori electorali în România înainte de alegerile prezidenţiale, a declarat vineri un înalt oficial american, citat de Reuters. „Vom petrece ceva timp cu guvernul (României - n.r.) discutând despre modul în c

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/28°
lun.

17°/28°
mar.

15°/24°
Iasi
acum

10°
sâm.

10°/26°
dum.

13°/29°
lun.

15°/22°
mar.

10°/16°
Constanta
acum

sâm.

6°/17°
dum.

12°/17°
lun.

12°/18°
mar.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/26°
dum.

14°/23°
lun.

13°/21°
mar.

8°/14°
Timisoara
acum

sâm.

9°/27°
dum.

14°/24°
lun.

13°/22°
mar.

9°/14°