Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pandurii au scris istorie

Publicat in Impact in Gorj, vineri 31 mai 2013 ·

Elogii pentru Pustai, Grigoraş, jucători şi public

Este o premieră la care puţini au putut chiar să viseze. Pandurii a ajuns în Europa League după un meci dramatic contra Astrei Giurgiu. O adevărată finală care a fost câştigată nu şi jucată. Gorjenii au fost pragmatici şi beneficiind de ajutorul Gazului Metan care a remizat la Ploieşti a terminat sezonul pe locul 2. Remiza cu Astra Giurgiu este ca o victorie pentru gorjeni care au obţinut biletul de Europa. Dan Nistor, mijlocaşul pandurilor a spus exact ce trebuia la finalul meciului. „Sunt foarte bucuros că am făcut o întreagă Oltenie fericită. Am scris o pagină din istoria pandurilor, sper să nu ne oprim aici. Nimeni nu conştientizează ce înseamnă locul 2, nici fanii, nimeni”, a comentat Nistor. Antrenorul Cristi Pustai dorea să câştige acest meci, dar se mulţumeşte şi cu remiza. „Ne-am dorit să câştigăm, le-am zis şi jucătorilor. Este devreme să vorbim de Europa. E vremea să ne bucurăm. E o zi istorică şi aşa va rămâne”, a spus şi Pustai.

Elogii pentru Grig

La sărbătoarea pandurilor, fanii dar şi oficialii echipei nu l-au uitat pe antrenorul Petre Grigoraş. Tehnicianul care a pregătit Pandurii în tur a fost pomenit de spectatori care i-au scandat numele minute în şir. Şi Cristi Pustai i-a mulţumit lui Grig. „Trebuie să-i mulţumesc lui Grigoraş, puţin îmi e ciudă că a făcut mai multe puncte decât mine. A făcut 35 de puncte. Îi mulţumim. Ştiam c vin la o echipă în scădere de formă, dar pretenţiile erau în creştere şi era greu de gestionat. A fost un risc asumat”, a mai menţionat Pustai. Şi preşedintele executiv, Eugen Pârvulescu a ţinut să-i felicite pe cei care au pus umărul la istorica performanţă. „Felicit jucătorii, stafful tehnic, publicului. Îi mulţumesc lui Petre Grigoraş, este şi munca lui. Publicul de aici merită să vadă fotbal de Europa League”, a spus Pârvulescu. Căpitanul Ousmane Vier

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BEC anunţă că datele privind prezenţa populaţiei la vot vor fi colectate şi prezentate în timp real

Mediafax acum o ora
Biroul Electoral Central pentru alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 şi pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024 (BEC) a adoptat în şedinţa din data de 28 mai 2024 „o Hotărâre referitoare

BREAKING NEWS Banca Transilvania a anunţat oficial că a cumpărat BRD Pensii. Cea mai mare bancă din România intră pe segmentul de pensii private obligatorii Pilon II

Mediafax acum 3 ore
“Achiziţia este un pas strategic al Grupului Financiar Banca Transilvania, prin care dezvoltăm fondurile de pensii facultative - Pilon III, existente deja în oferta noastră, şi ajungem pe o piaţă nouă, fondurile de pensii administrate privat - Pilon

Jucătoarea de tenis, Sorana Cîrstea, a fost învinsă în primul tur la Roland Garros

Ziua Constanta acum o ora
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de rusoaica Ana Blinkova cu 6-3, 3-6, 7-6 (10/5), marţi, în prima rundă a turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului. Cîrstea (34 ani, 30 WTA), cap de serie numărul 28, s-

Ce avere are generalul de la vârful SRI care se pensionează la 48 de ani

HotNews acum 4 ore
Adjunct al directorului Serviciului Român de Informații, Generalul Cristian Bizadea fusese numit în funcție în 2016. Acum, Bizadea se pensionează, la vârsta de 48 de ani. Cristian BizadeaFoto: SRI Potrivit celei mai recente declarații de avere, care

Botoşani: O platformă apicolă cu 20 de stupi a luat foc, după ce a fost lovită de trăsnet - FOTO

News.ro acum 54 minute
O platformă apicolă cu 20 de stupi a luat foc, luni, în judeţul Botoşani, după ce fost lovită de trăsnet. Pompierii au fost solicitaţi să intervină, luni, după ce a luat loc o platformă cu 20 de stupi la marginea localităţii Hăneşti. ”La caz au ajun

Cinci oraşe, conectate la Sistemul Informatic pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă

Mediafax acum 3 ore
Cinci municipii reşedinţă de judeţ au fost conectate la Sistemul Informatic pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă. Anunţul a fost făcut marţi de Ministerul Afacerilor Interne. Până în prezent, peste 300 de localităţi au fost conectate la sistem.

Parlamentul din Georgia trece peste veto-ul prezidenţial şi adoptă definitiv legea controversată referitoare la „agenţii străini” / Reacţii în Europa

HotNews acum 2 ore
Parlamentul georgian a trecut marţi peste un veto prezidențial și a adoptat definitiv o lege controversată privind influența străină, în ciuda numeroaselor proteste de stradă și a avertismentelor din partea Uniunii Europene și Statelor Unite împotri

Putin ameninţă Europa cu „consecinţe grave” dacă Ucraina foloseşte armamentul occidental împotriva Rusiei: Aliații NATO „să-și amintească că sunt state cu un teritoriu mic şi populaţie foarte densă”

G4Media acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a ameninţat marţi Europa cu „consecinţe grave” dacă ţările NATO vor permite Ucrainei să folosească armamentul occidental pentru a ataca ţinte pe teritoriul rus, transmit agenţiile AFP şi EFE. „Aceşti reprezentanţi ai

Se întoarce vremea rea Avertizare de cod galben de ploi pentru județul Constanța!

Ziua Constanta acum 5 ore
Localităţi din opt judeţe situate în Muntenia, Dobrogea, Oltenia şi Banat sunt vizate de noi avertizări nowcasting Cod galben de ploi abundente şi descărcări electrice, emise marţi de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Astfel, până la or

Macron consideră că Ucraina ar trebui să primească permisiunea de a ataca cu arme occidentale baze militare în Rusia

G4Media acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a estimat marţi că ar trebui să i se permită Kievului să „neutralizeze” bazele militare de unde Rusia lansează rachete asupra teritoriului ucrainean, declaraţie venită în plină controversă asupra posibilităţii fo

Vremea

București
acum

17°
mar.

13°/21°
mie.

12°/23°
joi

13°/26°
vin.

17°/30°
Iasi
acum

14°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
joi

12°/23°
vin.

13°/28°
Constanta
acum

13°
mar.

13°/18°
mie.

13°/19°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

12°/21°
mie.

12°/20°
joi

11°/19°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

16°
mar.

11°/24°
mie.

12°/25°
joi

13°/26°
vin.

15°/25°