Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se „strânge cureaua” la SC Drumuri și Poduri Locale: 20 de angajați din personalul TESA vor pleca acasă

Publicat in Alba24, joi 30 mai 2013 ·

Se „strânge cureaua” la societatea de Drumuri și Poduri Locale Alba. 20 de persoane din personalul TESA vor pleca acasă, se va desființa punctul de lucru din Blaj și se vor monitoriza atent cheltuielile cu combustibilii și altele. Acesta este anunțul făcut joi de vicepreședintele Consiliului Județean Alba, Florin Roman, care a explicat că acestea sunt măsuri pentru reducerea cheltuielilor, eficientizarea societății și salvarea locurilor de muncă ale angajaților.

În cadrul unei Adunări Generale ordinare a Acționarilor societății Drumuri și Poduri Locale Alba, din care face parte și Consiliul Județean Alba, s-au adus în discuție soluții pentru rezolvarea situației dificile prin care trece societatea din punct de vedere financiar. În 2012, societatea a avut pierderi de aproape 830.000 lei, iar în anul 2011, societatea a ieșit pe minus cu aproape 490.000 lei.

„Au fost niște probleme de natură salarială exact în perioada Paștilor și sunt probleme la societate din cauza faptului că în perioada de iarnă se încasează greu, prin rumare am stabilit să facem un plan de reorganizare, în care a vizat creșterea veniturilor și micșorarea cheltuielilor. Prin urmare, în aprilie am avut ultima discuție în care am negociat ce trebuie făcut în Consiliul de Administrație. Pentru reducerea cheltuielilor, s-a stabilit că vor pleca acasă 20 de oameni, dintre care 10 prin desființarea secției de la Blaj, prin pensionări și personal TESA. Nu este afectat niciun om care lucrează în stradă, pentru că e nevoie de oameni implicați în sectorul productiv. Am mai stabilit reducerea cheltuielilor cu combustibilii, vor fi monitorizate vehiculele prin GPS și prin normă de consum de combustibili. Totodată, am stabilit să nu se mai facă angajări până când nu vom reuși să stabilizăm societatea și nu mai sunt probleme de plată. Față de problemele care erau, lucrurile sunt acum pe un făgaș no

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 5 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Turul Franţei: Tim Merlier a câştigat la sprint etapa a 9-a

G4Media acum 25 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ciclistul belgian Tim Merlier s-a impus duminică, la sprint, în etapa a 9-a din Turul Franţei, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă mai jos - Tim Mer

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum o ora
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Discuții Rusia-China despre SUA și războiul din Ucraina

HotNews acum 32 minute
Miniștrii de externe din Rusia și China au discutat duminică despre relațiile lor cu SUA și despre perspectivele de încheiere a războiului din Ucraina, a declarat partea rusă într-un comunicat, potrivit Reuters. Șeful diplomației ruse, Serghei Lavro

Constanţa: Un băiat de 14 ani s-a înecat în Dunăre

News.ro acum 47 minute
Un băiat de 14 ani s-a înecat în Dunăre, duminică, în judeţul Constanţa, după ce a intrat să se scalde şi nu a mai putut ieşi la mal. El a fost scos din apă şi supus manevrelor de resuscitare, dar nu a putut fi salvat. Reprezentanţii Inspectoratului

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 6 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Șeful CJ Cluj, după ce a ratat funcția de prim-vicepreședinte al PNL: „Cooperativa trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe partid”

HotNews acum 3 ore
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, a declarat, duminică, că aceia care au „pus mâna” pe PNL „îl vor sugruma și va dispărea ca PNȚCD, sau va ajunge irelevant politic”. La Congresul PNL de sâmbătă, Alin Tișe a candidat fără succes

Șeful NATO merge la Washington pentru discuții cu Trump, Rubio și Hegseth, în plină criză a livrărilor de arme pentru Ucraina

HotNews acum 2 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, va efectua luni, 14 iulie, și marți, 15 iulie, o vizită la Washington, unde se va întâlni cu președintele american Donald Trump, secretarul de stat Marco Rubio și secretarul apărării Pete Hegseth, a anunțat Al

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 5 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

UE încă nu renunță la negocieri. Ce a hotărât Ursula von der Leyen, după ce Trump a anunțat tarife de 30%

Capital acum 47 minute
Uniunea Europeană a anunțat că va prelungi până la începutul lunii august suspendarea contramăsurilor comerciale pregătite ca reacție la noile tarife impuse de Statele Unite, în încercarea de a păstra deschisă calea dialogului. Decizia vine la doar

Vremea

București
acum

34°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

31°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
dum.

14°/30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

32°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°