Modelul german trebuie aplaudat, dar şi cercetat cu mai multă atenţie

După Wembley, ales gutte! Pentru mulţi comentatori, inclusiv gazetari de limbă engleză, superfinala germană de pe Wembley a lăsat în urmă beneficiile unei invazii reuşite. De la romani încoace, nici un imperiu nu pare să fi făcut mai mult bine. Fotbalul s-a recivilizat. Modelul economic german a terminat lucrul în Europa industrială (ocazie cu care victimele trebuie să îşi exprime, printre horcăituri, gratitudinea) şi a luat în grijă fotbalul. Rezultatele vor fi, desigur, tonice şi înălţătoare, ca o cură de diat brot – pîinea aceea plină de seminţe şi virtute. Daţi-mi voie să mă îndoiesc.

Sentimentul de sănătate a venit din tribune. Borussia şi Bayern au adus la Londra un public exemplar. Mulţimile optimiste şi disciplinate ale invadatorului german sînt o cu totul altă istorie decît gloatele nevrotice fătate de fotbalul englez şi copiate in memoriam de cei ce ţin loc de public în Serie A. Însă, în teren, lucrurile au stat altfel. Cu un pic de curaj critic, vom observa că pregătirea de presă a plantat cîteva teme false care au fost imediat infirmate de beneficiar. Astfel, Bayern nu e chiar uzina perfectă care produce fotbal local, fără adaosuri. Un club care se transformă instantaneu în aspirator şi absoarbe ce au produs alţii mai bun nu e un atelier de creaţie. Gotze şi Lewandowski au fost racolaţi cu o viteză care arată o deprindere veche. Iar Guardiola va trebui să înceapă atacînd direct Everestul, dar asta nu îl face cu nimic diferit de o captură de lux.

Nici Borussia nu are o puritate de mineral. Politica de importuri e la fel de importantă ca în cazul blestemaţilor de englezi. Jumătate de echipă n-are de-a face cu Dortmund sau măcar cu landul Nordrhein-Westphalen. Nivelul capitalurilor puse în joc e incomparabil mai mic decît la Bayern, dar negustoria e aceeaşi. Măreţia ge