* "Liviu Maior (n.r. tatăl actualului director SRI) - agent dublu"
* "Florian Coldea coordonează toată activitatea SRI"
Senatorul PSD Valer Marian a făcut, recent, o nouă declaraţie politică, şi aceasta incendiară, vizat fiind prim adjunctul directorului SRI Florian Coldea, despre care spune că ar fi vinovat, printre altele, de infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, precum şi de luare de mită.
Contactat telefonic pentru detalii, Valer Marian ne-a spus că, pentru săptămâna viitoare, pregăteşte un material în care va vorbi despre directorul SRI George Cristian Maior şi despre modul în care a juns acesta în fruntea Serviciului Român de Informaţii.
De cele mai multe ori, declaraţiile politice ale domnului Valer Marian frizează romanele poliţiste, acestea nefiind preluate de organele de presă, cu foarte mici excepţii.
În avanpremiera declaraţiei pe care urmează să o facă săptămâna viitoare, Valer Marian a făcut câteva declaraţii, în exclusivitate, pentru cititorii ziarului BURSA, subliniind faptul că George Maior a fost "ajutat" să obţină funcţia de director al SRI şi că tatăl acestuia - Liviu Maior - ar fi fost, printre altele, agent dublu.
Redăm mai jos declaraţiile pe care Valer Marian ni le-a făcut, precum şi o parte din ultima sa declaraţie politică, referitoare la Florian Coldea.
Directorul SRI George Cris-tian Maior ar fi facilitat intrarea în România a companiei Bechtel, potrivit senatorului PSD Valer Marian, care spune că şeful SRI ar fi făcut presiuni pentru ca el (Valer Marian) să fie schimbat din funcţia de preşedinte al organizaţiei PSD Satu Mare.
Valer Marian ne-a declarat: "Directorul SRI s-a supărat pe mine precum văcarul pe sat, după ce am făcut declaraţii critice la adresa primului său adjunct, generalul Florian Coldea, şi, timp de un an, l-a bătut la cap pe finul său Victor Pon