Foştii conducători ai comisiilor de supraveghere a asigurărilor şi ai pieţei de capital primesc până la 19 salarii compensatorii, de la stat, pentru că le-au fost întrerupte mandatele înainte de termen, chiar dacă unii dintre ei se regăsesc în structura noii Autorităţi de Supraveghere Financiară (ASF).
Mircea Ursache, vicepreşedintele ASF, instituţie înfiinţată în urmă cu o lună prin desfiinţarea celor trei comisii, de supraveghere a pieţei de capital, asigurărilor şi pensiilor private, a confirmat pentru ZF live această situaţie. "La Comisia de Supraveghere a Asigurărilor sunt 19 salarii compensatorii, la Comisia Valorilor Mobiliare sunt cereri de a se plăti nouă salarii compensatorii. Aceste salarii compensatorii au fost prevăzute în actele normative interne ale fiecărei instituţii. Este o ciudăţenie, pentru că aceste domenii au fost scăpate de sub control. Eu înţeleg să dai salarii compensatorii atunci când întrerupi la jumătate mandatul, însă nu trebuie date salarii compensatorii atunci când mandatul s-a încheiat", a spus vicepreşedintele ASF.
Fostul vicepreşedinte al Comisiei Naţionale de Valori Mobiliare (CNVM), botoşăneanul Gheorghe Marcu, membru ales în noua structură de supraveghere financiară, susţine că nu se află în aceeaşi situaţie cu foştii colegi, care au depus solicitări pentru obţinerea salariilor compensatorii. "Nu am depus o astfel de solicitare. Nu comentez demersurile făcute de foştii mei colegi", a susţinut Gheorghe Marcu.
Potrivit declaraţiilor făcute de premierul Victor Ponta, fostul preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Daniel Tudor, câştiga 188.000 de lei pe lună (n.r. - aproximativ 40.000 de euro), Carmen Negoiţă, fostul preşedinte al CNVM - 80.000 de lei pe lună (n.r. - aproximativ 18.000 de euro), iar Marian Sârbu de la Comisia de Supraveghere a Pensiilor Private câştiga circa 14.000 de euro. Da