Dacă tot ne minunăm în ultima vreme cum de a ajuns România să producă oţel utilizînd curent electric de la centrale eoliene (adică foarte scump) pentru că, vezi Doamne, aşa vrea Uniunea Europeană, zic că este un bun prilej să reamintim un lucru simplu: o directivă nu este obligatorie!

Ştiu, cuvîntul sună înfricoşător. Cînd zici „Di-rec-ti-vă“ e de rău! Nu te poţi pune cu dînsa. Iaca surpriza: directiva europeană, oricare ar fie ea, are nişte ţinte, nişte obiective. (...)

Cred că marea majoritate a bucureştenilor nu ştiu că sînt obligaţi de o decizie a consiliului local să îşi aranjeze gunoiul în pungi separate: una pentru plastic, alta pentru hîrtie, altele pentru textile, sticlă sau resturi de mîncare. Cînd ştirea a apărut la televizor, nimeni nu părea a se minuna.

Cu toţii ştiam că, dacă sîntem în UE, trebuie să facem şi noi ca nemţii şi elveţienii, să lăsăm saci mai mulţi în faţa casei. Decizia cu pricina a fost prezentată ca fiind „în acord cu normele europene“. Gata, am luat lucrurile de bune, nu ne-am minunat, nu am comentat. Au fost, însă, unii care s-au şi minunat, au şi dezbătut: firmele de salubrizare.

Text semnat de Gabriel Giurgiu, realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană la TVR.

Citiţi varianta integrală pe Dilema Veche.