Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bornescu a fost suspendat opt etape, după ce l-a muşcat pe Bawab în meciul Petrolul - Gaz Metan

Publicat in Antena 3, vineri 31 mai 2013 ·

Portarul Petrolului Ploieşti, Mircea Bornescu, a fost suspendat opt etape şi a primit o amendă de 10.000 de lei, după ce l-a muşcat pe Thaer Bawab, de la Gaz Metan Mediaş, în meciul disputat între cele două echipe în ultima etapă a Ligii I.

Decizia a fost luată vineri de Comisia de Disciplină a LPF, care a analizat incidentele de la partida Petrolul - Gaz Metan 1-1, întâlnirea în care s-au acordat şase cartonaşe roşii, două pentru gazde şi patru pentru oaspeţi.

O bătaie generală a izbucnit între jucătorii celor două echipe în minutul 65, după ce Bawab, căzut în teren din cauza unei accidentări, a fost ridicat cu forţa de petrolistul Achim, ajutat de Bornescu, acesta din urmă muşcându-l de umăr pe fotbalistul medieşenilor, care s-a apărat lovindu-l cu pumnii pe portarul gazdelor.

În încăierare s-a implicat şi Cosmin Contra, antrenorul prahovenilor, care avea să fie trimis în tribune de arbitrul Sebastian Colţescu, Comisia de Disciplină dictând împotriva tehnicianului o suspendare de două jocuri şi o amendă de 5.000 de lei.

În afară de Radu Zaaharia, de la Gaz Metan, care a primit a fost suspendat o etapă şi amendat cu 740 de lei, ceilalţi jucători eliminaţi în meciul de la Ploieşti - Geraldo Alves, de la Petrolul, şi Thaer Bawab, Sergiu Muth şi Cristian Todea, de la Gaz Metan - au primit suspendări de două meciuri şi amenzi între 2.000 şi 5.000 de lei.

De asemenea, cele două cluburi au fost sancţionate cu amenzi de câte 910 lei, în timp ce managerul sportiv al Petrolului, Marius Nicolae, a primit o suspendare de două luni şi o amendă de 10.000 de lei.

Citeşte mai multe despre: mircea bornescu petrolul ploiesti Gaz Metan Medias suspendare amenda Liga I bataie generala Comisia de Disciplina a LPF sanctiuni

Portarul Petrolului Ploieşti, Mircea Bornescu, a fo

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu rămâne sub control judiciar

Ziua Constanta acum 19 minute
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declarațiile sale în care a promovat idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marți Tribunalul București. Călin Georgescu rămân

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 4 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Olanda, Danemarca şi Suedia susțin planul lui Trump de a înarma Ucraina prin NATO

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Danemarca şi Olanda anunţă marţi, la Bruxelles, la un Coniliu al Miniştrilor Afacerilor Externe din Uniunea Europeană (UE) că sunt pregătite să participe la planul lui Donald Trump care prevede cumpă

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum o ora
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Cutremur, marți seara, în judeţul Vrancea. Ce magnitudine a avut

Adevarul acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 grad a fost înregistrat marţi seara, puțin după ora 18, în judeţul Vrancea, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 3 ore
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 9 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Vremea

București
acum

32°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

29°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

31°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°