Formaţiile Naţional Goleşti, FCM Adjud, Unirea Ţifeşti şi Euromania Dumbrăveni se vor întâlni în cele două semifinale ale fazei judeţene a Cupei României la fotbal. Campioana judeţeană, Naţional Goleşti, este favorită la câştigarea competiţiei KO şi porneşte cu prima şansă în confruntarea cu FCM Adjud. A doua semifinală, dintre Unirea Ţifeşti şi Euromania Dumbrăveni, este mai echilibrată, ambele echipe având în componenţă jucători care au evoluat la fostele echipe de liga a treia, CSM Focşani respectiv Young Stars Panciu. Jocul dintre Unirea şi Euromania se va disputa mâine, de la ora 11.00, pe Stadionul Orăşenesc din Panciu. Neprezentarea echipelor atrage penalizarea cu şase puncte în play-off sau play-out şi o amendă stabilită conform ROAF. Dacă la finalul meciului scorul este egal se vor juca două reprize de prelungiri a câte 15 minute. Dacă egalitatea va persista se vor executa lovituri de departajare.
Programul semifinalelor:
Naţional Goleşti – FCM Adjud (astăzi ora 18.00),
Unirea Ţifeşti – Euromania Dumbrăveni (la Panciu, mâine, ora 11.00).
Juniorii A, în faţa semifinalelor
AJF Vrancea a stabilit programul semifinalelor din cadrul campionatului de juniori A1 la fotbal, jocuri care se vor juca într-o singură manşă, eliminatorie, la finalul acestei săptămâni. Neprezentarea echipelor atrage penalizarea cu şase puncte în play-off sau play-out şi o amendă stabilită conform ROAF. Dacă la finalul meciului scorul este egal se vor juca două reprize de prelungiri a câte 15 minute. Dacă egalitatea va persista se vor executa lovituri de departajare.
Programul semifinalelor:
CSM Focşani – Voinţa Sl. Ciorăşti (la Goleşti, astăzi, ora 16.00);
Foresta Gugeşti – Euromania Dumbrăveni (la Gugeşti, astăzi ora 17.00).
Formaţiile Naţional Goleşti, FCM Adjud, Unirea Ţifeşti şi Euromania Dumbră