Într-un top realizat de un portal american pentru recrutare de resurse umane, printre cele mai proaste meserii ale anului 2013 figurează şi actoria, alături de reporter pentru presa scrisă, tăietor de lemne, soldat şi petrolist. Prea multe asemănări între SUA şi România nu există, dar în privinţa profesiunilor artistice lucrurile par să stea cam la fel. Iar confirmarea, dacă mai era nevoie, a venit într-o întîlnire publică din cadrul Festivalului studenţesc de teatru ContemporanIS (Iaşi, 17-20 mai, ediţia a V-a), unde s-a ridicat vocal problema absorbţiei pe piaţa muncii autohtone a absolvenţilor de Arte. Participanţii la dezbatere, tineri din diverse zone ale esteticului, subliniau lipsa şanselor reale pe care le au, în condiţii de criză şi austeritate prelungită, de a trăi din ceea ce ştiu şi pot să facă: creaţie artistică. Schemele de personal blocate în instituţiile de stat, sumele mici pentru colaborări, inexistenţa respectului pentru proprietatea intelectuală, subevaluarea ei, absenţa unei legislaţii care să reglementeze statutul independenţilor, care să-i protejeze şi să le dea oportunităţi de funcţionare, nevoia creării unui sindicat al artiştilor care să se ocupe de interesele comune au fost numai cîteva dintre punctele atinse în cursul discuţiei. Pentru că ţintele nevralgice din domeniu sînt mult mai multe şi nu se vor rezolva decît atunci cînd independenţii şi tinerii, de fapt, toţi artiştii se vor organiza şi vor avea, împreună, forţa de a negocia cu factorul legislativ, cu cel politic, legiferarea stimulativă a domeniului. Theodor Cristian Popescu a exemplificat cu experienţa sa canadiană, spaţiu naţional unde utilizarea banilor publici este foarte strictă prin bareme minimale şi maximale de plată a artiştilor implicaţi.
La ContemporanIS-ul de-acum mi-a plăcut mai ales faptul că lumea s-a adunat şi a pus degetul pe rană, pe rănile debutului
