E corect titlul, e vorba de Cupă, deşi primele două litere coincid. Şi e vorba de gura care a muşcat, nu de vreo gură care ar fi vorbit prostii. Gura lui Bornescu, fireşte. Portarul dedulcit la tegumente umane într-un moment nepotrivit, cu trei zile înaintea de finala Cupei, pe care o ratează din cauza acestui atavism nereprimat.

Nu că alte dăţi, când nu bate la uşă nicio finală, ar fi indicat să deguşti epiderme. Nicidecum! De câteva secole se militează însufleţit pentru eradicarea oricărei forme de comportament antropofag.

La Mircea Bornescu nu e vorba de canibalism, ci de sângele său care ajunge rapid şi, din păcate, necontrolat, la temperatura de fierbere. În multe opinii, Mircea e printre cei mai buni portari din campionat. Dacă are importanţă opinia personală a autorului acestui text, atunci e chiar cel mai bun, deşi selecţionerii l-au cam ocolit. Dar aici nu e vorba de valoare, ci de stăpânirea de sine. De ţinerea sub control al acelui moment de încandescenţă, cu riscul de a-ţi muşca propria buză până la sânge, în nici un caz braţul adversarului.

Anul trecut, tot cam prin mai, tot Bornescu îl lua pe Cadu la pumni şi declanşa toată acea nebunie de la Cluj, pe seama căreia mulţi spun că s-ar fi decis campioana. E clar, omul nostru, în ciuda calităţilor, în ciuda vârstei de 33 de ani, care defineşte mai degrabă firi cumpătate decât efervescente, a rămas un adolescent al sprinturilor din careul său până la orice focar de conflict de pe teren, chiar şi de pe planetă.

E păcat pentru el şi e păcat pentru Petrolul. La finală, în poartă va fi Hamutovski, iar Bornescu va sta în tribună. Fără botniţă, că nu e un sălbatic. Dar cu a mia clipă de regret din viaţă că nu şi-a pus gheaţă în vene, pentru ca sângele să nu-i mai clocotească atât de tare încât din el să se evapore raţiunea.

Cunoaşteţi-l îndeaproape pe Bornescu şi o să vedeţi că