Noul antrenor principal al SCM-ului speră să aducă în Bănie câteva jucătoare de la Oltchim
Aventura lui Carmen Amariei la Craiova nu s-a încheiat o dată cu accidentarea la umăr care i-a pus capăt carierei, fosta handbalistă fiind prezentată ca noua antrenoare a echipei SCM Craiova. Amariei, 34 de ani, l-a înlocuit pe Bogdan Burcea şi a semnat un contract pe doi ani cu formaţia din Bănie. „Am fost onorată de propunerea Craiovei, am acceptat-o în detrimentul altor oferte, inclusiv de la unele echipe din Franţa, fiindcă am fost atrasă de acest public înfocat după handbal şi după sport în general, care aşteaptă performanţe. Chiar dacă sunt la început de carieră, am încredere în cunoştinţele acumulate ca jucătoare şi sper să ne îndeplinim obiectivele. Acestea vor fi stabilite după conturarea lotului, dar e cert că ne vom propune mai mult decât până acum” spune Carmen Amariei, care este adepta stilului nordic în antrenorat, modelele sale fiind Jakob Vestergaard şi Anja Andersen. Ţintele principale ale lui Amariei sunt jucătoarele Oltchimului, Adriana Nechita, Aurelia Brădeanu, Iulia Curea sau Daniela Băbeanu, pe care speră să le convingă să semneze cu clubul din Bănie. „Mi-ar părea să dispară un brand precum Oltchim, dar o dată cu disponibilizarea jucătoarelor de acolo, sper să mi se alăture câteva dintre ele la Craiova şi să facem echipă competitivă aici” a declarat Amariei. După retragerea portarului Ildiko Barbu într-un meci demonstrativ SCM Craiova – Oltchim, Amariei îşi doreşte cât mai curând să organizeze un meci asemănător, dar la care să invite fostele coechipiere şi antrenori, printre care Anja Andersen, Riegelhuth, Leganger, Bojana Popovic sau Maja Savic. Carmen Amariei a fost căsătorită cu voleibalistul Radu Lungu, de care a divorţat în urmă cu câţiva ani, iar acum este într-o relaţie cu fostul căpitan al Universităţii Craiova, Dorel Stoic