În forma sa completă

şi oficială, istorica deviză a Revoluţiei franceze suna amplu, solemn şi radical: “Unitate, Indivizibilitatea Republicii, Libertate, Egalitate, Fraternitate sau Moartea”. Numai că, deşi istoria se face pe lung, revoluţiile se ţin minte pe scurt, astfel că posteritatea a neglijat treaba cu unitatea şi a eliminat moartea, ca ultimă soluţie, în caz că nu ţinea figura. Deci, formula a fost simplificată, astfel încât azi face carieră doar celebra triadă: Libertate, Egalitate, Fraternitate. Bune şi-astea!

Eeee, şi vine

Gelu Nicolae Ionescu, “www.stiriactuale.ro”, care, după ce rezolvă 2/3 din simpatica deviză: “Egalitatea e „tranşată”! Nu ne naştem egali”, şi „Fraternitatea” e şi mai tranşată, dacă îmi permiteţi să zic astfel… “Nu există decât interese!”, constată că are o problemă cu libertatea:

“Nu ştiu,

însă, câţi dintre noi ne întrebăm dacă suntem cu adevărat liberi, nici nu ştiu dacă avem cu toţii proprietatea acestui cuvânt. Şi, chiar aşa, ce înseamnă, până la urmă, să fii liber? Da, în primul rând să nu fi închis, precum Gigi Becali (…) Dar libertatea, libertatea „subţire”, aia înseamnă să gândeşti şi să simţi, să poţi explora în lăuntrul tău, dar şi în afara ta, adică să cheltui în voie timpul ce ţi s-a dat cadou la naştere!”.

Şi, dacă libertatea

i-ar fi pus lui Gelu doar probleme de-astea, existenţial – filozofice, să gândeşti, să simţi, să explorezi… chestii, socoteli, hai, treacă, meargă, băiatu’ e mare, are facultate de litere şi operă de cuvinte, se descurcă… Da’ ce te faci cu nenorocita asta de libertate de a scrie la ziar?! Pe care Gelu o “tranşează”, vorba lui, de-i stă capul unde-i sunt picioarele.

Pentru delicata

operaţiune, mai întâi, Gelu a folosit satârul dezacordului: “câţi dintre noi ne întrebăm”. Ho, ho!, nu săriţi aşa, aici este un acord prin atracţie, ştiu!, unde forţa apropier