Paradigme universale, lucrarea transdisciplinară a matematicianului şi semioticianului Solomon Marcus (reeditată integral în 2011, la Paralela 45), îşi propune să exploreze ordinea ascunsă a lumii, abordînd tema relaţiei cu alteritatea sau pe aceea a cunoaşterii de sine. De-a lungul a mai mult de o mie de pagini, impresionantul volum înregistrează, în dinamica lor, cu spirit critic şi creativitate, o întreagă serie de „paradigme universale“. Rîndurile de faţă nu sînt decît o invitaţie la lectura acestei lucrări de referinţă şi la o posibilă dezbatere. Solomon Marcus sugerează că această carte în care sînt prezentate numeroase paradigme universale cu care autorul s-a întîlnit în devenirea sa cognitivă este, între altele, în mod necesar, şi o „carte autobiografică“ (p. 9). Pe de altă parte, lucrarea este şi o biografie intelectuală a culturii române, în strînsă relaţie cu dinamica intelectuală internaţională a timpului. Înainte de a mă opri asupra cîtorva paradigme aflate într-un dialog firesc unele cu altele, aş vrea să fac cîteva precizări legate de structura acestei ediţii integrale, care include multe decade de cercetare şi o serie impresionantă de publicaţii anterioare (de exemplu, Paradoxul, 1984, Semne despre semne, 1979, Timpul, 1985), preluate parţial sau în întregime. Volumul conţine şi texte inedite. Dar, inedite sau nu, organizarea acestor studii în interiorul unei mari lucrări cu caracter unitar oferă, pentru prima dată, posibilitatea de a cuprinde coordonatele conceptuale ale unei complexe (auto)biografii intelectuale. Şi metaforic, şi matematic, acest parcurs biografic nu este (nu poate fi) liniar. Învăţare şi înţelegere Între paradigmele analizate de Solomon Marcus, un loc privilegiat este ocupat de raporturile dintre artă şi ştiinţă. Explorarea acestor raporturi face parte deopotrivă din autobiografia autorului şi din biografia (şi, desigur, din