Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cursul de referinţă publicat de BNR a urcat la 4,3794 lei/euro, maximul ultimelor şapte săptămâni

Publicat in Gandul, vineri 31 mai 2013 ·

Leul s-a depreciat în prima parte a sesiunii interbancare de vineri, astfel că Banca Naţională a României (BNR) a publicat un curs de referinţă cu 4,74 bani mai ridicat, de 4,3794 lei/euro, reprezentând maximul ultimelor aproape şapte săptămâni, potrivit Mediafax.

O rata de schimb superioară, de 4,3806 lei/euro, a fost anunţată de banca centrală la 15 aprilie.

În sesiunea precedentă, cursul a fost de 4,3320 lei/euro.

Leul s-a depreciat şi faţă de dolar, rata de referinţă urcând cu 4 bani, de la 3,3337 lei/dolar la 3,3737 lei/dolar.

În acelaşi timp, cursul de referinţă pentru francul elveţian a urcat la 3,5336 lei/franc, ajungând la cel mai ridicat nivel începând cu 2 mai.

Ratele de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de Banca Naţională a României în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

Cotaţiile monedei naţionale au depăşit 4,36 lei/euro la începutul sesiunii interbancare de vineri, într-o piaţă dominată de cumpărări de valută din partea jucătorilor străini, evoluţie corelată cu cea a valutelor din regiune, care însă afişau corecţii mai vizibile faţă de euro.

La deschidere, euro a fost cotat la 4,3550 - 4,3560 lei, iar până la jumătatea zilei cursul a urcat treptat spre 4,38 lei/euro.

Valutele din regiune consemnau deprecieri mai pronunţate, de până la 0,8% pe forint, pe fondul aversiunii jucătorilor străini faţă de activele cu grad ridicat de risc.

Dealerii spun că sentimentul negativ a început la finalul săptămânii trecute, după date sub aşteptări despre industria manufacturieră din China, care s-au adăgat îngrijorărilor că Rezerva Federală (Fed) din SUA ar putea restrânge programul de achiziţii de obligaţiuni menit să stimuleze economia.

Dobânzile afişate vineri de băncile comerciale pentru plasamentele pe termen de o zi au urcat la 3

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vreme rece și ninsori în București. Strat de zăpadă de 12 centimetri. Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală

HotNews acum o ora
Meteorologii au emis, duminică seară, o nouă prognoză specială pentru Bucureşti, avertizând că până miercuri dimineaţă vremea va fi rece, va ninge, iar stratul de zăpadă depus va atinge 12 centimetri grosime. Potrivit Administraţiei Naţionale de Met

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

Serie A: Parma a cedat din nou, 0-1 cu AS Roma. Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35

News.ro acum o ora
Echipa italiană AS Roma a învins duminic, în deplasare, scor 1-0, gruparea Parma, în etapa a 25-a din Serie A. Românul Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35. La Parma, oaspeţii au primit penalti în minutul 29, dar după verificarea VAR, lovitura d

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 3 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

STB: Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai, pentru a preveni alunecările pe șine, din cauza vremii

G4Media acum 2 ore
Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe calea de rulare a tramvaielor pentru a preveni dificultăţile la frânare cauzate de alunecare pe şinele de tramvai, pe fondul avertizărilor meteorologice din Capitală, a anunţat, duminică seara, Societat

Marius Tucă Show începe luni, 17 februarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Generalul Cătălin Zisu a cerut trecerea în rezervă

Mediafax acum 2 ore
Şeful Comandamentului Logistic Întrunit a transmis, prin avocata sa, un comunicat de presă, informează Gândul. „În ultimele zile, în mass-media au fost vehiculate diverse informaţii, în mare parte neadevărate, care au creat confuzie şi au adus grave

Exclusivitate Reuters: SUA consultă aliaţii europeni despre garantarea securităţii Ucrainei

Mediafax acum 4 ore
Documentul, care conţine şase puncte şi întrebări, vine într-un moment sensibil, la doar câteva zile după ce preşedintele Donald Trump a provocat îngrijorare în rândul aliaţilor prin convorbirea telefonică neprogramată cu Vladimir Putin, în care a a

România nu va participa la reuniunea convocată de Macron la Paris, a anunțat Cristian Diaconescu. Cum motivează absența țării noastre de la discuțiile despre „securitatea europeană”

HotNews acum o ora
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, a declarat, dumincă seară, că România nu va lua parte la reuniunea pe care a convocat-o președintele francez Emmanuel Macron, luni, la Paris, pentru discuții despre s

Rubio spune că zilele următoare vor arăta dacă Putin este serios în privinţa păcii în Ucraina

News.ro acum 2 ore
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat că următoarele zile vor stabili cât de serios este preşedintele rus Vladimir Putin cu privire la pacea din Ucraina, în timp ce oficialii americani se deplasează în Arabia Saudită pentru întâlniri cu

Vremea

București
acum

-4°
dum.

-4°/-0°
lun.

-3°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-0°
Iasi
acum

-5°
dum.

-5°/1°
lun.

-4°/1°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/2°
Constanta
acum

-3°
dum.

-3°/1°
lun.

-2°/2°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/0°
lun.

-5°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/2°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-2°/2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°