Cu politicianul extraparlamentar de stânga, Vasile Botnaru a stat de vorbă despre circumstanțele în care a fost instalat guvernul Iurie Leancă.
Victor Stepaniuc: „În opinia mea, a fost o pierdere de timp toată această reglare de conturi care a avut loc între grupările politico-oligarhice de la guvernare, dintre echipa PLDM-ului şi a Partidului Democrat. Nu a câştigat nimeni. Doi lideri importanţi ai acestor partide de la guvernare, Filat şi Lupu, au rămas, de fapt, fără funcţii importante în stat. Totuşi influenţa lor, în mare parte, e pierdută. Deputaţii, deci, activiştii de partid, conducerea partidelor respective, cred că rolul lui Vlad Plahotniuc este aicea şi rolul europenilor este decisiv, că oameni aceştia, în cele din urmă, au cedat posturile şi au decis să creeze acest guvern.”
Europa Liberă: Partidul Comuniştilor pleda pentru trecerea tuturor partidelor prin camera de dezinfectare a anticipatelor, ca să nu se piardă timpul sau să se taie coada pisicii pe bucăţi. Dumneavoastră ce părere aveţi?
Victor Stepaniuc: „Eu cred că comuniştii, în situaţia dată, au avut un comportament politic adecvat. Aşa gândeau şi gândesc nu numai comuniştii, dar trebuie să constatăm că gândeşte multă lume care a sprijinit şi partidele centriste şi chiar şi de centru-dreapta. De acuma în rândurile intelectualilor erau voci concrete că trebuie de mers în alegeri, dacă nu e chip cu această guvernare. Aşa că eu pe comunişti nu aş putea să îi critic prea mult. Îmi pare că ei nu au pierdut nimic, ei şi-au păstrat electoratul, ei au înaintat nişte idei, au atacat cum au putut. Desigur, un perdant evident al acestei crize a fost Mihai Ghimpu. Comportamentul lui mi s-a părut inadecvat. El a fost atacat, în opinia mea, subtil, şi de PLDM, şi de Partidul Democrat. A fost folosit, aşa cum se spune la noi uneori, în politică. Şi cu atât mai mult, comportamentu