> VAMA – 14 FAGI TĂIAŢI ŞI FURAŢI. „Avându-se în vedere sesizarea lui Vasile S., de 49 de ani, din comuna Vama, privind tăierea fără drept de arbori şi furtul de material lemnos, poliţiştii Secţiei 14 poliţie Rurală Vama, Postului de poliţie Vama, reprezentaţii ITRSV Suceava şi ai O.S. Vama s-au deplasat la faţa locului, în fondul forestier O.S. Vama, constatând că pe terenul în cauză sunt tăiaţi 14 arbori de fag, nemarcaţi, cu un volum de 35,896 mc şi o valoare de 7.663 lei” informează Biroul de presă al IPJ Suceava.
Tot cu ocazia cercetării la faţa locului, s-a stabilit că arborii au fost tăiaţi de Vasile L. şi Nicolae L.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală faţă de cei doi, pentru tăiere fără drept de arbori şi furt de material lemnos.
> FALS MATERIAL ÎN ÎNSCRISURI OFICIALE ŞI UZ DE FALS. La ora 10.30, miercuri, a fost executat un control la o societate comercială de tip „întreprindere familială”, cu sediul în comuna Suceviţa, sat Voivodeasa, având ca obiect de activitate debitarea şi comercializarea materialului lemnos. Cu această ocazie, aflăm, au fost identificate 4 avize ce prezentau modificări cu privire la cantitatea de material lemnos, avize ce au fost emise, către întreprinderea familială, de O.S. Solca. Verificându-se piesele menţionate în aceste avize şi calculându-se cantitatea totală, a rezultat un plus de 40,30 mc lemn lucru răşinoase. În urma verificării încrucişate, la sediul O.S. Solca, s-a constatat că existau diferenţe între cantitatea de material lemnos vândută de ocol către societatea comercială în cauză şi cantitatea menţionată în evidenţele contabile, cât şi cea raportată în Sumal.
În cauză s-a dispus confiscarea valorică a cantităţii de 40,30 mc lemn lucru răşinoase, în valoare de 44.400 lei, sancţionarea contravenţională cu avertisment şi s-a întocmit dosar de cercetare penală faţă de Gheorghe B., de