Propunerea vicepreşedintelui PDL Alin Popoviciu de a fi excluşi din partid Daniel Funeriu, Cristian Preda, Teodor Baconschi, Sever Voinescu şi Teodor Paleologu (la capătul acestei enumerări, îl simt tropăind frustrat pe Adrian Papahagi) este corectă.
Nu trebuie să fii nici intelectual cu nasul pe sus, nici cine ştie ce analist politic, nici măcar un bun psiholog, pentru a observa că niciunul dintre cei cinci (şase) nu se trage, cum ar spune Cioran, din aceeaşi maimuţă cu Vasile Blaga, Cezar Preda, Mircea Toader, Sulfina Barbu sau Theodor Stolojan. Îi desparte un ocean intelectual (citisem o postare pe Facebook a lui Teodor Baconschi potrivit căreia, - interesantă coincidenţă -, toţi au doctorate la prestigioase universităţi din Franţa) şi o prăpastie de viziune politică. Nimic nu îi leagă, totul îi separă.
Şi pentru că într-un interviu menit să argumenteze propunerea de excludere din partid a celor cinci intelectuali Alin Popoviciu vorbea de ingratitudinea lor faţă de partidul care i-a făcut oameni, am să mă refer la un singur caz, e drept, pe care îl cunosc cel mai bine, cel al lui Daniel Funeriu.
La sfârşitul anului 2008, Daniel Funeriu ocupă prima sa funcţie politică, de europarlamentar, pe listele Partidului Liberal Democrat, fiind al patrulea pe o listă de propuneri stabilită în urma unui concurs organizat de o comisie prezidată de fostul ministru al culturii Mona Musca. În ce priveşte strict grila de concurs, Funeriu s-a clasat pe primul loc între candidaţi, dar fiind, la vremea respectivă, complet necunoscut în politică, s-a dat întâietate unor nume cu rol de locomotivă. Perfect poliglot (stăpâneşte engleza şi franceza la nivel nativ, are cunoştinţe de germană) om care şi-a trăit mai bine de jumătate din viaţă în Occident, Funeriu s-a simţit la Bruxelles şi Strasbourg ca peştele în apă. În câteva luni a avut mai multe intervenţii în plenul PE de
