Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O pereche de mănuşi semnată de Mihai Leu a fost scosă la licitaţie de  Rotaract Arad

Publicat in Adevarul, vineri 31 mai 2013 ·

Rotaract Arad a organizat, în urmă cu câteva zile, a doua ediţie a evenimentului caritabil intitulat sugestiv „Seara muzicii Live”.

Scopul principal al evenimentului a fost acela de a strânge bani pentru renovarea a cel puţin un salon din cadrul secţiei Pediatrie 2 din cadrul spitalului Judeţean ARAD dar şi prezentarea unui nou talent din cadrul proiectului „Tinere Talente”, Emanuela Rompt, o tânără de 20 de ani, nevăzătoare, cu o voce superbă.

„Sponsorizarile au fost obţinute din organizarea unei tombole şi a unei licitaţii. Am fost plăcut surpinşi de deschiderea pe care o au arădenii spre astfel de evenimente. S-au cumpărat foarte multe bilete la tombolă, iar licitaţia, putem spune că a fost un real succes. Obiectul care s-a licitat cel mai bine şi care a strânit cel mai mult curiozitatea invitaţilor a fost o pereche de mănuşi semnată de Mihai Leu.

Dorim să le mulţumim pe această cale tuturor celor prezenţi cât şi celor care s-au implicat în organizarea acestui eveniment deoarece fără ei, această strângere de fonduri nu ar fi putut fi posibilă”, spune Adela Mitran, preşedinte Rotaract Arad.

„Seara muzicii live” a avut parte şi de o prezentare de modă semnată Arina Varga, accesorizată cu bijuterii create de Rada Ureche şi pentru a destine atmosfera, invitatii au putut să-şi facă caricaturi pe tot parcursul serii iar Feli Donose (Vocea României) a susţinut un mini recital.

Mai puteţi citi: Cea mai frumoasă zi pentru copiii din centrul de plasament din Băicoi. Au mers la o petrecere organizată de tinerii de la Rotaract

Arădenii sunt invitaţi să participe la acţiunea „Deschide-ţi dulapul” organizată de Rotaract

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vaccinarea anti-HPV va fi gratuită până la 26 de ani. Legea a fost promulgată de Nicușor Dan

HotNews acum 42 minute
Președintele Nicușor Dan a promulgat, vineri, legea prin care vaccinarea gratuită anti-HPV este extinsă până la vârsta de 26 de ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Până acum, vaccinare era gratuită împotriva HPV pentru fetele cu vârsta în

Banner uriaş cu mesajul „STOP LGBT”, instalat pe o clădire abandonată din Bucureşti înainte de Bucharest PRIDE 2025

Ziua Constanta acum 35 minute
Un banner uriaş cu mesajul ”STOP LGBT” a fost instalat pe o clădire abandonată din Bucureşti, sesizarea fiind făcută de organizaţia MozaiQ, aspect pe care l-a semnalat pe rețelele de socializare. ”România este tot mai frecvent atacată de curente ext

INHGA Mai multe județe din țară se află sub cod galben și portocaliu de inundații

Ziua Constanta acum 2 ore
Hidrologii de la Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor au emis o avertizare de inundații valabilă pentru mai multe județe din țară. Astfel, în intervalul 06.06.2025 ora 12:00 – 07.06.2025 ora 12:00, mai multe județe din țară se a

VIDEO Călin Georgescu, la Parchetul General. Procurorii i-au prelungit controlul judiciar

HotNews acum 4 ore
Călin Georgescu a mers vineri, 6 iunie, la Parchetul General, unde procurorii l-au anunțat că au decis să-i prelungească controlul judiciar cu încă 60 de zile, în dosarul în care este cercetat pentru săvârşirea a şase infracţiuni, transmite Agerpres

Președintele Nicușor Dan și regele Felipe al Spanie, în vizită la Centrul de Instruire Întrunită „Getica” de la Cincu

Ziua Constanta acum o ora
Nicușor Dan și Regele Spaniei merg, marți, în vizită la Centrul de Instruire Întrunită „Getica” de la Cincu, anunță Administrația Prezidențială. Președintele Nicușor Dan are programată, marți, de la ora 10.20, o vizită la Centrul de Instruire Întrun

Medvedev intervine în disputa dintre Trump și Musk și se oferă „să ajute” la soluţionarea conflictului în schimbul unei „plăţi rezonabile”

HotNews acum 16 minute
Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, s-a oferit în glumă să ajute la rezolvarea conflictului dintre preşedintele american Donald Trump şi miliardarul Elon Musk pentru o „plată rezonabilă” sub formă de acţiuni la Sta

David Beckham va primi titlul de cavaler din partea regelui Charles

News.ro acum o ora
David Beckham urmează să primească titlul de cavaler în cadrul ceremoniei ocazionată de aniversarea Regelui Charles. Fostul fotbalist va deveni Sir, iar soţia sa, Victoria Beckham, creatoare de modă şi fostă membră Spice Girls, va purta numele Lady

Ministerul Dezvoltării: Aproape ȘAPTE milioane de hectare, cadastrate gratuit pentru cetăţeni

Gandul acum 2 ore
Aproape şapte milioane de hectare au fost cadastrate gratuit pentru cetăţeni, prin proiecte finanţate în general din fonduri europene. De asemenea, ANCPI are în derulare lucrări în peste 2.700 de unităţi-administrativ teritoriale. „Agenţia Naţională

Libertatea Donald Trump a comparat Rusia și Ucraina cu doi copii care se bat în parc

Gazeta Sporturilor acum 52 minute
Președintele SUA, Donald Trump, a făcut o afirmație controversată cu privire la războiul dintre Rusia și Ucraina, sugerând că ar fi mai eficient ca cele două părți să continue lupta pentru o perioadă, înainte de a se căuta o soluție de pace. Trump a

SuperLiga: Mijlocaşul Andrei Ciobanu a semnat cu Oţelul Galaţi

HotNews acum o ora
Mijlocaşul central Andrei Virgil Ciobanu, campion al României cu Viitorul Constanţa şi component al mai multor selecţionate tricolore, a semnat un contract pe 2 ani cu Oţelul Galaţi şi luni va fi prezent la startul pregătirilor pentru sezonul 2025-2

Vremea

București
acum

33°
vin.

19°/33°
sâm.

19°/30°
dum.

16°/30°
lun.

18°/30°
Iasi
acum

32°
vin.

19°/32°
sâm.

18°/29°
dum.

16°/29°
lun.

17°/24°
Constanta
acum

27°
vin.

17°/28°
sâm.

16°/23°
dum.

18°/24°
lun.

19°/26°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

18°/30°
sâm.

16°/28°
dum.

18°/29°
lun.

15°/22°
Timisoara
acum

32°
vin.

18°/35°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/32°
lun.

15°/25°