Evenimentul este organizat anual, din 2002, la nivel diecezan şi reuneşte copii romano-catolici din toate parohiile Moldovei. Manifestarea îşi propune să îi ajute pe copii în trăirea credinţei şi să dezvolte la ei simţul apartenenţei la marea familie a Bisericii.
Mii de copii romano-catolici din Moldova vor participa sâmbătă, 1 Iunie, la Sărbătoarea Copiilor, manifestare organizată la nivel diecezan. Evenimentul va avea loc în Parohia “Coborârea Sfântului Duh” din localitatea Adjudeni, comuna Tămăşeni. La eveniment vor participa PS Petru Gherghel, episcop al Diecezei de Iaşi, Ironim Andrici, primarul comunei Tămăşeni, alţi reprezentanţi ai autorităţilor judeţene şi locale, oameni de afaceri şi politicieni. Manifestarea religioasă debutează la ora 11.00, când PS Petru Gherghel va sărvârşi Sfânta Liturghie alături de un sobor de preoţi. “Este prima oară când se organizează un eveniment de asemenea amploare în comuna Tămăşeni. Aşteptăm un număr de copii cuprins între 4 – 5.000 copii şi o participare numeroasă din partea localnicilor şi a comunităţilor catolicee din jur. Pentru copii, acest eveniment este un prilej de a comunica şi de a lega prietenii”, a spus Ironim Andrici, primarul comunei Tămăşeni.
Evenimentul se organizează în fiecare an, începând din anul 2002, în prima sâmbătă din luna iunie, în preajma Zilei Internaţionale a Copilului. La Adjudeni se vor întâlni copii din majoritatea parohiilor din Dieceza de Iaşi, pentru a trăi împreună Sărbătoarea Copiilor. Întâlnirea din acest an va avea tema “Suntem mesagerii lui Isus!” şi îşi propune să îi ajute pe copii în trăirea credinţei şi să dezvolte la generaţia tânără simţul apartenenţei la marea familie a Bisericii, prin trăirea prieteniei cu Cristos. Totodată, sărbătoarea vrea să încurajeze activitatea tuturor persoanelor implicate în educaţia copiilor. La finalul manifestării, icoana car