Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, le-a dăruit absovenţilor Colegiului Naţional "Octavian Goga” din Miercurea Ciuc un tricolor, care să le amintească mereu că "România este o ţară demnă în lume" şi că "românii sunt cetăţeni mândri".
Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a participat, vineri, la festivităţile de încheiere a anului şcolar de la Colegiul Naţional "Octavian Goga" şi Liceul cu predare în limba maghiară "Marton Aron", ambele din Miercurea Ciuc, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Duşa le-a dăruit tricolorul României absolvenţilor de la Colegiul Naţional "Octavian Goga", spunându-le că acesta trebuie să le aducă aminte că "România este o ţară demnă în lume" şi că "românii sunt cetăţeni mândri”.
"Voi, aici, la Miercurea Ciuc, simbolul acesta care se numeşte drapelul României îl aveţi mult mai mult în suflet decât tinerii care termină în alte licee din ţară. De aceea, mă gândeam că o bucăţică din acel drapel care era pe aerodromul de la Clinceni să rămână un simbol al dumneavostră, al promoţiei 2013, să-l personalizaţi şi să-l păstraţi, iar peste zece ani, când vă veţi reîntâlni, să vă amintiţi că, de aici, din Miercurea Ciuc, acest drapel v-a sădit în suflet demnitatea şi dragostea de a fi român”, a spus Mircea Duşa.
La rândul său, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, care îl însoţeşte pe Duşa, i-a îndemnat pe absolvenţi să fie foarte atenţi la deciziile pe care le vor lua de acum încolo, întrucât ele le vor inflenţa viitorul.
Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, şi ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, au participat şi la festivităţile de încheiere a anului şcolar organizate la Liceul cu predare în limba maghiară "Marton Aron” din Miercurea Ciuc.
Cei doi demnitari vor merge şi la şcoala din satul Hodoşa, comuna Sărmaş, precum şi la şcoala din comuna Gălăuţaş.
Vineri după-amiată, ei au programa