După mai bine de trei luni de criză, lucrurile pe scena politică reintră în albia normalităţii. Ieri, PLDM, PD şi grupul liberalilor reformatori au constituit Coaliţia Pro-Europeană. Analiştii salută depăşirea blocajului, dar susţin că e o decizie de conjunctură
Criza politică pare să fi luat sfârşit. După mai multe luni de acuzaţii veninoase, demiteri şi dosare penale, decizii controversate, anulate de Curtea Constituţională, foştii parteneri de alianţă au bătut din nou palma. Din schemă au căzut liberalii lui Mihai Ghimpu.
În noua formulă de guvernare, alături de PLDM şi PD se regăseşte doar grupul de reformatori desprins din PL. Acordul de constituire a noii structuri, numite Coaliţia Pro-Europeană, a fost semnat, ieri, în premieră, nu doar de liderii formaţiunilor, ci de toţi deputaţii din majoritate parlamentară. Textul nu a fost făcut public, deşi negociatorii promiteau transparenţă maximă.
LECŢIE ÎNVĂŢATĂ
„Este un eveniment important, care aduce stabilitate politică după mai multe luni de frământări. Azi am susţinut un nou examen“, a declarat liderul PLDM, Vlad Filat, care şi-a făcut cruce înainte să-şi pună autograful pe document.
„Prin acest pas vrem să salvăm cursul european al ţării. Am înlăturat toate obstacolele, pentru a nu admite alegeri anticipate. Este un mesaj către societate şi partenerii externi că există maturitate politică la Chişinău“, a subliniat Ion Hadârcă, liderul reformatorilor din PL.
Potrivit democratului Marian Lupu, înţelegerea este cu bătaie lungă şi va asigura continuarea reformelor şi funcţionarea eficientă a statului până la alegerile parlamentare. „Am muncit mult la acest document, am luat în considerare părţile bune din precedentul acord, dar sunt şi multe idei noi, în contextul lecţiilor pe care le-am însuşit împreună“, a menţionat liderul PD.
„COPACUL CU RĂDĂCINI PUTREDE NU DĂ ROADE“ @