Dacă ești un urs mai slab de înger, care își vede de treabă în pădure, este posibil să te pască infarctul din cauza lui. De obicei cântă, dar ocazional mai și urlă, parcă din senin. În general, dai de el unde te aștepți mai puțin - pe poteci de pădure umblate mai mult de mistreți, pe la stâne în paragină unde acum mai trec doar lupii, sau în vârf de munte, trăgând un pui de somn la -15 grade Celsius.
Anii petrecuți colindând munții l-au făcut pe Ioan Stoenică să observe un fenomen bizar al Carpaților, care pare să sfideze legile fizicii. ”Ceea ce se întâmplă pe munte e tare ciudat: sticlele de plastic, odată golite – devin mai grele! Ambalajele în care a fost mâncarea sunt mai grele atunci când sunt goale decât atunci când erau pline! Știu că pare ciudat, dar dovadă stau sutele de sticle goale și pungi de plastic aruncate prin pădure sau pe marginea potecii”, glumește Ioan.
Tocmai acest fenomen l-a făcut să se depărteze de locurile umblate și să caute să vadă România de dincolo de stațiuni. ”Pentru majoritatea oamenilor, România înseamnă orașul în care trăiesc, Valea Prahovei și Mamaia. România de dincolo de stațiuni este mult mai frumoasă însă”.
Ioan Stoenică merge pe munte de când era copil, însă, abia din facultate, a început să se ducă de unul singur și pe poteci mai puțin umblate.
”La început am mers și eu în blugi care deveneau armură dacă se udau și înghețau, sau cu niște bocanci care se udau cum atingeau iarba udă sau zăpada. Am tremurat de frig în cort pentru că nu aveam izopren sau am cărat câte 3-4 tricouri de bumbac după mine, până să aflu că bumbacul nu e deloc bun pe munte. Nu e deloc confortabil, dar în felul ăsta înveți mai bine ce îți trebuie, înveți diferențele între fără echipament și cu echipament”.
Într-o traversare din Bucegi în Piatra Craiului și apoi din Iezer în Păpușa a trebuit să se opr
