Utilizarea ţigaretei electronice, foarte la modă în Franţa în prezent, urmează să fie interzisă în locuri publice şi persoanelor cu vârsta sub 18 ani, a anunţat vineri ministrul francez al Sănătăţii Marisol Touraine, relatează AFP.
"Vrem să aplicăm ţigaretei electronice aceleaşi măsuri ca (produselor din) tutun", a declarat ea pentru postul public de radio France Info, precizând că între aceste măsuri se află şi interzicerea publicităţii ţigaretei electronice.
Un decret de la 15 noiembrie 2006 interzice fumatul în locuri publice în Franţa.
Touraine, care a făcut această declaraţie cu ocazia Zilei Internaţionale Fără Turun, a anunţat măsuri de luptă împotriva tabagismului vizând femeile însărcinate şi tinerii.
Tinerii vor primi propuneri de măsuri de ajutor.
Franţa deţine, a declarat ministrul, recordul în Europa în privinţa numărului de femei însărcinate fumătoare.
Ministrul a propus totodată crearea unui "spaţiu fără tutun" afară, citând parcurile pentru copii.
Potrivit producătorilor, ţigareta electronică ar fi utilizată în Franţa de aproximativ o jumăatte de milion de persoane.
Inventat în China în 2005, dispozitivul prezintă la o extremitate o diodă care simulează vizual arderea şi conţine un cartuş cu o soluţie ce se încălzeşte la contactul cu o rezistenţă. Flacoane de "e-lichid", conţinând propilen glicol sau glicerol cu diverse arome şi eventual cu nicotină, permit reîncărcarea cartuşului utilizat.
Utilizarea ţigaretei electronice, foarte la modă în Franţa în prezent, urmează să fie interzisă în locuri publice şi persoanelor cu vârsta sub 18 ani, a anunţat vineri ministrul francez al Sănătăţii Marisol Touraine, relatează AFP.
"Vrem să aplicăm ţigaretei electronice aceleaşi măsuri ca (produselor din) tutun", a declarat ea pentru postul public de radio France Info, precizând că între aceste măsuri