Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copii de 12 şi 13 ani, de etnie romă, hoţi din gospodăriile oamenilor

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 31 mai 2013 ·

Patru copii cu vârste cuprinse între 12 şi 13 ani de etnie romă au fost identificaţi de poliţie ca autori a două furturi comise din gospodării din comuna Şcheia. Minorii au furat mărunţişuri, însă, având în vedere vârstele foarte fragede, aceste fapte pot fi doar debutul activităţii lor infracţionale.

Conform unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, în continuarea cercetărilorefectuate în cazul a două furturi, unul comis pe 10 mai, de pe proprietatea lui Gabriel M., şi unul pe 12 mai, din locuinţa lui Constantin B., ambii din Şcheia, au fost identificaţi autorii, după ce o parte din bunurile sustrase au ajuns la un centru de colectare a fierului vechi.

Conform anchetei poliţiei, în ziua de 10 mai, în jurul orei 17.00, cei patru minori, trei cu domiciliul în Şcheia şi unul din Ciprian Porumbescu, după ce au observat că proprietarul a plecat de la domiciliu, au escaladat gardul împrejmuitor al gospodăriei lui Gabriel M. Şi, dintr-o anexă a casei, au furat un picamer şi o pompă submersibilă. În scurt timp, minorii au vândut cele două bunuri pe modica sumă de 50 de lei.

În al doilea caz, minorii au lăsat pagube mari în gospodăria lui Constantin B..

Poliţia arată că micii infractori au sustras cablurile electrice de la pompele din cele două puțuri și de la instalația de iluminat din exterior, după care au pătruns în imobilul în construcție, neprevăzut cu ferestre sau uși, unde au rupt, prin îndoire repetată, mai multe capete din țeavă din cupru de la instalația de încălzire de sub pardoseală și câteva capete ale cablurilor electrice de la instalația electrică.

A doua zi au încercat să valorifice cuprul la un centru de colectare a fierului vechi, de unde a fost recuperată cantitatea de 2,6 kg țeavă din cupru. O altă cantitate de ţeavă a fost dată unei persoane din municipiul Suceava, care este căutată de poliţie.

Chi

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 52 minute
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Trei judeţe din sudul ţării, sub val de caniculă extremă. A fost emis Cod Roșu

Mediafax acum o ora
De sâmbătă, de la ora 10 până duminică la ora 10 este cod portocaliu de caniculă, fiind afectate judeţele Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt şi Teleorman, unde valul de căldură se va menţine intens, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar i

Taxa pe vin loveşte viticultura românească. Producători: Riscăm falimente în lanţ şi scumpiri masive

Ziarul Financiar acum o ora
Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din România (APEV) trage un semnal de alarmă: introducerea accizei pe vinul liniştit este o măsură care ar putea afecta grav întreaga industrie vitivinicolă românească, o industrie cu rădăcini adâ

Cel mai mare Legoland din lume s-a deschis la Shanghai

Mediafax acum 38 minute
Un personaj Lego uriaş, înalt de 26 de metri, i-a întâmpinat pe primii vizitatori ai Legoland Shanghai, cel mai mare parc de acest tip din lume. Este primul Legoland din China şi a fost dezvoltat de compania Merlin Entertainments, în parteneriat cu

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

Circulația pe Podul Giurgiu-Ruse, oprită total din cauza unui TIR

HotNews acum 2 ore
Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse a fost oprită sâmbătă dimineaţa pe ambele sensuri de mers, după ce un TIR s-ar fi defectat pe partea bulgară, transmite Agerpres. „La data de 5 iulie, ora 06:10, pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse, pe pa

live de la 20:00 FCSB - CFR Cluj, derby pentru primul trofeu al sezonului » Ce echipe au pregătit Charalambous și Petrescu pentru Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
FCSB și CFR Cluj se întâlnesc de la ora 20:00 în Supercupa României, primul meci oficial din sezonul 2025-2026. Partida se va juca în Ghencea, pe stadionul Steaua, și va fi liveTEXT pe GSP.ro, cu informații în timp real de la arenă. La TV, meciul va

Chelsea, în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după 2-1 cu Palmeiras / Va juca în semifinală cu Fluminense

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Chelsea s-a calificat în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după ce a trecut, scor 2-1, de formaţia Palmeiras, vineri seară, la Philadelphia, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România se îndreaptă spre dezastru bugetar (Europa Liberă)

Mediafax acum 13 ore
Potrivit documentelor „strict confidențiale” obținute de Europa Liberă, primii oameni din stat, președintele Klaus Iohannis, premierul Marcel Ciolacu și președintele Senatului Nicolae Ciucă, au fost avertizați încă din august 2024 cu privire la risc

Hamas anunţă un „răspuns pozitiv” la propunerea SUA pentru un armistiţiu în Gaza

Ziarul Financiar acum 3 ore
Gruparea Hamas a transmis un „răspuns pozitiv” mediatorilor cu privire la cel mai recent plan de încetare a focului în Gaza şi eliberare de ostatici, iniţiat de Statele Unite, precizând că este gata să reia imediat negocierile. Conform BBC, Hamas a

Vremea

București
acum

27°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

21°
sâm.

18°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

14°/31°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

25°
sâm.

16°/34°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°