Atunci când vă alegeţi profilul la liceu trebuie să luaţi în calcul câte ore săptămânale de studiu va trebui să acordaţi fiecărei materii. Am analizat planul-cadru de învăţământ, pentru filiera teoretică, pentru clasele IX-XII şi iată ce am aflat.
În clasele a IX-a şi a X-a, atât profilul uman, cât şi cel real însumează 32 de ore de curs pe săptămână. Indiferent că optaţi pentru filologie sau ştiinţe sociale sau matematică-informatică sau ştiinţele naturii, veţi avea săptămânal două ore de educaţie fizică şi una de consiliere şi orientare (dirigenţie). Diferenţele apar la distribuţia celorlalte materii.
Primii 2 ani de liceu cunosc o repartizare egală a orelor pe materii în cazul profilelor matematică-informatică şi ştiinţele naturii.
Astfel că cei care vor urma unul din aceste două profile, ar trebui să se pregătească săptămânal pentru 14 ore de real (4 de matematică, 3 de fizică, 2 de chimie, 2 de biologie, 1 de informatică şi 2 TIC - – Tehnologia Informaţiei şi Comunicării) şi 16 ore de uman (4 română, 4 limbi străine moderne, 1 de istorie, 1 de geografie, 1 de religie, 1 din aria socio-umană şi 2 de arte – muzică, desen).
În clasele a IX-a şi a X-a, la profilele filologie şi ştiinţe sociale, elevii se vor pregăti săptămânal pentru 19 ore de materii umaniste (4 de română, 1 de latină, 6 de limbi străine moderne, 2 de istorie, 2 de geografie, 2 de socio-umane, 1 de religie sau istoria religiilor, 2 de arte – muzică, desen) şi 8 de real (2 de matematică, 2 de fizică, 1 de chimie, 1 de biologie, 2 de TIC).
Fără arte şi TIC la Mate-info din clasa a XI-a
În clasele a XI-a şi a XII-a, la profilul matematică-informatică, numărul de ore de română scade cu 1, la fel se întâmplă şi cu biologia şi chimia, iar artele şi TIC dispar complet din orar. În schimb va creşte numărul de ore de informatică (la 4 pe săptămână) şi apare un număr de