Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liderul galeriei Stelei, reţinut cu focuri de armă

Publicat in Pro Sport, vineri 31 mai 2013 · ·

Probleme cu legea pentru liderul Peluzei Nord a galeriei Stelei, Gheorghe Mustaţă. Acesta a fost audiat, ieri, la Secţia 16 Poliţie după ce ar fi bătut cu o seară înainte mai mulţi oameni, scandal care s-a potolit numai după intervenţia în forţă a poliţiştilor. Se pare că Mustaţă a fost dus în cătuşe la secţie, acolo unde a fost audiat. Anchetatorii susţin că totul a plecat după ce poliţiştii au fost anunţaţi că mai multe persoane trimise de Gheorghe Mustaţă au venit la poarta casei şi îi ameninţă. Echipajul deplasat de forţele de ordine i-a identificat pe potenţialii agresori şi a purces la legitimarea lor, însă în acelaşi timp l-au reperat pe şeful de galerie al Stelei care, alături de alte două persoane, a trecut în viteză pe lângă ei la volanul unei maşini.

Nu e la primul conflict cu "legea"

Pentru că nu a oprit la semnal, poliţiştii au trecut la urmărirea automobilului şi au ajuns la curtea reclamantului, în timp ce Mustaţă şi cei doi pasageri îi băteau pe cei pe care i-au întâlnit acolo. Sursele citate de Mediafax indică faptul că agresorii nu s-au oprit până când poliţiştii nu au tras două focuri de avertisment în aer. Mustaţă nu este la prima astfel de experienţă. Acesta a mai fost reţinut pentru 24 de ore în 2004, atunci când a fost implicat într-un incident armat în cartierul Berceni. În 2011 a primit o condamnare de trei ani de închisoare pentru iniţiere sau constituire a unui grup infracţional, violenţă şi şantaj. Totuşi, liderul de galerie nu a petrecut întreaga pedeapsă după gratii, fiind eliberat după numai câteva luni.

Managerul a rămas fără permis!

Unul dintre managerii Stelei şi-a predat ieri permisul Poliţiei Rutiere. Stelistul primise o citaţie în acest sens, pentru că miercuri el nu a oprit la semnalul agentului de circulaţie, după ce oficialul participase la petrecerea echipei campioane. Managerul a prim

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 5 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 51 minute
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 5 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Cartel ALFA îi cere lui Nicușor Dan să solicite transferarea unei părţi din taxele sociale de la angajat la angajator

Adevarul acum 43 minute
Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA” cere, într-o scrisoare deschisă adresată Administrației Prezidenţiale și președintelui Nicușor Dan, să solicite Guvernului și Parlamentului „demararea procesului de transferare a unei părţi din taxele s

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 9 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 3 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 2 ore
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Ilie Bolojan încearcă să-i liniștească pe români: cât va dura perioada dificilă. „După ea, există speranță”

Adevarul acum o ora
Guvernul Bolojan şi-a asumat răspunderea, luni, în plenul comun al Parlamentului, pe pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului bugetar. Premierul a declarat că măsurile sunt „nepopulare”, dar necesare și vor fi aplicate doar pentru o p

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum 4 ore
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 7 ore
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

Vremea

București
acum

36°
lun.

22°/37°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

29°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

35°
lun.

19°/35°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°