Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prinţul Charles revine, promotorul turismului din Transilvania, revine astăzi la Viscri

Publicat in News Brasov, vineri 31 mai 2013 ·

Prinţul Charles a aterizat, joi după-amiază, la ora 14.15, pe Aeroportul “Transilvania” din Târgu Mureş, de unde a plecat spre Micloşoara, judeţul Covasna, la domeniul contelui Kalnoki Tibor, unde a fost găzduit peste noapte.

Astăzi, prinţul este aşteptat să facă o vizită privată în localitatea mureşeană Archita, din comuna Vânători. Primarul localităţii, Mihai Todoran, a precizat că, din informaţiile pe care le deţine, moştenitorul coroanei regale a Marii Britanii nu se va întâlni cu autorităţile locale, fiind vorba despre o vizită privată.“Prinţul Charles vine, din câte ştiu, în vizită privată. Urmează să viziteze în satul Archita clădirea fostului cămin cultural, care a fost retrocedată şi apoi concesionată de la Consistoriul Evanghelic de o rudă a sa, care a renovat-o. Din câte am înţeles, ar urma să se consulte cum să o compartimenteze, întrucât se doreşte ca acolo să funcţioneze fundaţia care se ocupă de activităţile prinţului în toată Transilvania”, spunea Todoran.

În cursul vizitei private, Prinţul Charles ar urma să meargă şi la Viscri. Prinţul Charles a fost în Transilvania de mai multe ori, în ultimii ani, în vizite private, în judeţele Mureş, Covasna, Harghita şi Braşov. Ultima vizită a Prinţului Charles în România a avut loc în iunie anul trecut, când a mers în localităţile Apold, Daia şi Saschiz. La Saschiz, moştenitorul coroanei britanice a mers la un punct de procesare legume – fructe, iar în localitatea Daia a vizitat o plantaţie de flori a unei fundaţii specializate în biodiversitate. Tot atunci, Prinţul Charles a avut o întâlnire cu preşedintele Traian Băsescu, la Palatul Cotroceni.

Prinţul Charles a aterizat, joi după-amiază, la ora 14.15, pe Aeroportul “Transilvania” din Târgu Mureş, de unde a plecat spre Micloşoara, judeţul Covasna, la domeniul contelui Kalnoki Tibor, unde a fost găzduit peste noapte.

Astăzi, prinţul est

Articolul in News Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 6 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 5 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 7 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 9 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 8 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 3 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 3 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 6 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 6 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/38°