Un tânăr în vârstă de 23 de ani, din Iaşi, s-a ales cu dosar penal, după ce poliţiştii rutieri l-au oprit în timpul unui control în trafic.
În data de 30 mai, poliţiştii rutieri l-au oprit pentru control pe Ionuţ L. (23 de ani), din Iaşi, în timp ce se deplasa cu o maşină pe o stradă din localitatea Coropceni. Oamenii legii au constatat imediat că tânărul nu deţine permis de conducere şi că poliţa RCA şi autocolantul de inspecţie tehnică periodică sunt falsificate. Pe numele lui Ionuţ L. a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără permis şi uz de fals.
În aceeaşi zi, în intervalul orar 14.00-22.00, poliţiştii Serviciului Rutier Iaşi au aplicat 116 de sancţiuni, în cadrul unei acţiuni de prevenire şi combatere a accidentelor rutiere provocate de viteza excesivă. Din totalul sancţiunilor, 77 au fost pentru depăşirea vitezei legale de deplasare. Valoarea cumulată a amenzilor aplicate în data de 30 mai este 19.885 de lei.
Un tânăr în vârstă de 23 de ani, din Iaşi, s-a ales cu dosar penal, după ce poliţiştii rutieri l-au oprit în timpul unui control în trafic.
În data de 30 mai, poliţiştii rutieri l-au oprit pentru control pe Ionuţ L. (23 de ani), din Iaşi, în timp ce se deplasa cu o maşină pe o stradă din localitatea Coropceni. Oamenii legii au constatat imediat că tânărul nu deţine permis de conducere şi că poliţa RCA şi autocolantul de inspecţie tehnică periodică sunt falsificate. Pe numele lui Ionuţ L. a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără permis şi uz de fals.
În aceeaşi zi, în intervalul orar 14.00-22.00, poliţiştii Serviciului Rutier Iaşi au aplicat 116 de sancţiuni, în cadrul unei acţiuni de prevenire şi combatere a accidentelor rutiere provocate de viteza excesivă. Din totalul sancţiunilor, 77 au fost pentru depăşirea vitezei legale de dep