Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Casa de vacanţă a mareşalului Antonescu se vinde cu 2,5 milioane de euro. Vila se află la Predeal

Publicat in Adevarul, vineri 31 mai 2013 ·

Vila Căprioara este o bijuterie arhitecturală şi se află în cartierul Cioplea din Predeal vizavi de Hotelul Belvedere, într-o zonă cu mare potenţial turistic.

Actualii proprietari solicită 2,5 milioane de euro pentru casa şi terenul aferent, dar şi pentru o suprafaţă de 6.500 de metri pătraţi de pădure seculară de brazi, situată în spatele imobilului. Casa a fost construită în 1933 de arhitectul de origine evreiască Horia Clejan special pentru familia Antonescu. În spatele casei a fost amenajată şi o pârtie pentru ca, pe atunci, generalul Antonescu să poată schia în voie, scrie bzb.ro.

În vila Căprioara, mareşalul a avut în 1937 o întâlnire cu liderul Mişcării Legionare, Corneliu Zelea Codreanu, cei doi având o relaţie specială. După o scurtă revenire în graţiile regale, generalul a primit domiciliu obligatoriu la vila „Căprioara”, în urma unui nou conflict cu regele Carol al II-lea. Condamnat la moarte pe 17 mai 1946 de Tribunalul Poporului din Bucureşti pentru crime de război şi executat două săptămâni mai târziu, pe 1 iunie. Ion Antonescu a fost deposedat şi de întreaga avere deţinută, inclusiv de vila „Căprioara” din Predeal, care a intrat în proprietatea statului şi a fost exploatată turistic, mai scrie bzb.ro.

Marioara Nicolau, soţia lui Alexandru Nicolau, vărul Mariei Antonescu, a făcut, după 1990, o cerere de retrocedare a vilei. Tribunalul şi Curtea de Apel Braşov, dar şi Curtea Supremă au decis că imobilul nu poate fi retrocedat. Motivul: „a trecut în proprietatea statului prin confiscarea averii, ca urmare a unei hotărâri judecatoreşti de condamnare pentru dezastrul ţării, prin săvârşirea unor crime de război.“

Pe aceeaşi temă:

La Braşov se construiesc case mai mici şi mai puţine

Preţurile vilelor au scăzut cu peste 30% în ultimii cinci ani

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA renunţă la subvenţiile pentru maşini electrice începând cu 30 septembrie: Sfârşitul unei ere pentru industria vehiculelor electrice / Industria auto americană e încurajată să continue producţia pe benzină

G4Media acum 35 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Creditele fiscale de 7.500 de dolari pentru achiziţia sau leasingul de maşini electrice noi din Statele Unite vor expira pe 30 septembrie, conform noii legislaţii fiscale şi bugetare adoptate joi de

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 53 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

live de la 20:00 FCSB - CFR Cluj, derby pentru primul trofeu al sezonului » Ce echipe au pregătit Charalambous și Petrescu pentru Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
FCSB și CFR Cluj se întâlnesc de la ora 20:00 în Supercupa României, primul meci oficial din sezonul 2025-2026. Partida se va juca în Ghencea, pe stadionul Steaua, și va fi liveTEXT pe GSP.ro, cu informații în timp real de la arenă. La TV, meciul va

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 13 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 9 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 13 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 10 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Ursula von der Leyen: Moscova desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice / UE promite sprijin pentru Chişinău înainte de alegerile parlamentare

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Ursula von der Leyen a declarat vineri că Rusia desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice, şi a dat asigurări

Vremea

București
acum

25°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

19°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

20°
sâm.

18°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°