Băncile nu ar trebui să mai aibă clauze abuzive pentru că au fost obligate să le elimine până în data de 21 septembrie 2010, potrivit prevederilor iniţiale ale OUG 50/2010, chiar dacă actul normativ a fost modificat ulterior de Parlament, a declarat şeful Asociaţiei Române a Băncilor, Radu Gheţea.
"Credem cu tărie că foarte multe dintre posibilele clauze abuzive care ar fi fost în contractele de creditare au fost eliminate până la 21 septembrie 2010, când băncile erau obligate să introducă în contractele de credit prevederile OUG 50/2010 în forma ei iniţială", a spus Gheţea la conferinţa Mediafax Talks about Banking.
În forma iniţială, OUG 50/2010 prevedea pe lângă eliminare unor comsioane, inclusiv comisionul de risc şi comisionul de plată anticipată, şi transformarea dobânzilor variabile legate la o rată de referinţă internă în formula rata de referinţă pentru fiecare monedă de împrumut (ROBOR, LIBOR, EURIBOR) la care se adăuga marja fixă.
"Dacă însă au mai scăpat, ceea ce ne îngrijorează pe noi, şi anume, dorim ca decizia privind clauzele abuzive să se ia la cel mai înalt nivel. Pentru că o greşeală a unei instanţe poate genera un risc deosebit de mare pentru banca în cauză şi chiar pentru sistem. Dacă o instanţă hotăreşte că o clauză este abuzivă, atunci banca trebuie să schimbe toate contractele şi să-i despăgubească pe clienţi. După unii autori, toate băncile ar trebui să schimbe aceste clauze", a continuat Gheţea.
Preşedintele ARB a arătat că băncile manifestă teamă de potenţiale greşeli ale instanţelor, tocmai pentru că au fost înregistrate multe cazuri în care prima instanţă a dat un verdict greşit, a doua instanţă a dat un verdict greşit şi abia la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a găsit o soluţie "total diferită".
"Avem un sistem solid şi ar fi păcat ca dintr-o greşeală de interpretare, de abordare a unei probleme s