Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un bloc cu balcoane tricolor

Publicat in Arad Online, vineri 31 mai 2013 ·

Scris de Adriana Barbu - Preşedintele blocului P3 de pe Iuliu Maniu i-a convins pe locatari să-şi vopsească balcoanele în culorile tricolorului României.

ARAD. Nou în peisajul imobiliar arădean şi pe placul românilor adevăraţi, ar spune creatorul acestui nou look. Este vorba de un bloc de pe strada Iuliu Maniu, existent de o viaţă acolo, dar care şi-a cosmetizat cât de cât faţada. Când s-a întâmplat schimbarea? Miercuri. Când s-a decis că blocul trebui să abordeze un look mai patriotic? Marţi. Cine a venit cu ideea? Preşedintele Asociaţiei Proprietarilor blocului P3, Ioan Cura, care, inspirat de campania de la nivel naţional legată de steagul României, a decis că a venit vremea ca locuitorii acestui imobil să arate arădenilor şi nu numai cât de patrioţi sunt.

Aşa că i-a convocat pe locatarii blocului şi i-a convins, pe unii, ce-i drept mai greu, că balcoanele lor trebuie vopsite tricolor. De când a primit ok-ul şi până când cele 10 balcoane au fost vopsite în roşu, galben şi albastru a trecut… o zi. „Alaltăieri mi-a venit ideea. Ieri am pus-o în practică şi sper să devină un imbold şi pentru ceilalţi arădeni de la blocuri. Nu pot să spun că toţi au fost de acord, din start, cu ideea. Unii au fost niţel cârcotaşi, dar i-am întrebat repede: Tu eşti român sau turc? Ţi-e ruşine să fii român?”, ne-a declarat Ioan Cura. În atare condiţii, provocarea a fost acceptată de locuitorii blocului de pe Iuliu Maniu. De miercuri, arădenii pot vedea zece tricoloruri pe balcoanele unuia dintre blocurile turn de cărămidă de la Podgoria. Trezirea la realitate

Ce mai speră Ioan Cura după isprava sa? „Că se vor trezi la realitate şi alţii şi vor dovedi, aşa sau într-un alt mod, că sunt cu adevărat români. Din păcate, la noi nu vezi arborat, nici de Ziua Naţională, drapelul României”, e supărat preşedintele de bloc.

Articolul in Arad Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum o ora
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 3 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Șefa diplomaţiei europene: Termenul de 50 de zile dat de Donald Trump Rusiei înaintea sancţiunilor „este foarte lung”

Adevarul acum 3 ore
Șefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, consideră că termenul de 50 de zile dat Rusiei de preşedintele american Donald Trump înaintea unor eventuale sancţiuni reprezintă o durată „foarte lungă”, în timp ce „civili inocenţi mor în fiecare zi”.

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 8 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 3 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 4 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 5 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Vremea

București
acum

24°
mar.

22°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
vin.

19°/32°
Iasi
acum

21°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

21°
mar.

19°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
vin.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

16°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°
vin.

15°/30°