Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sexul din obligaţie întăreşte relaţia

Publicat in Adevarul, vineri 31 mai 2013 ·

În vremurile actuale ale corectitudinii unul faţă de celălalt a partenerilor dintr-o relaţie, sexul din obligaţie fie poate genera fantezii, fie poate fi considerat jignitor. Tracey Cox, autoare a mai multe cărţi de specialitate, a declarat pentru „Daily Mail” că sexul din obligaţie contribuie mai mult la o relaţie temeinică.

Fiecare dintre noi ajungem să cădem pradă filosofiei care spune că nu trebuie să faci ceva anume contra propriei voinţe, dar atunci când o relaţie nu se îndreaptă spre punctul dorit, o schimbare este necesară. Din acest motiv, Tracey Cox, scriitoare de origine britanică, specializată în domeniul relaţiilor şi întâlnirilor, crede că sexul din obligaţie nu este un lucru atât de rău.

„Dacă eşti implicată într-o relaţie monogamă pe termen lung, cred că ar trebui să accepţi oferta partenerului de a face sex, chiar dacă nu eşti dispusă în acel moment”, afirmă Tracey Cox. O afirmaţie oarecum contradictorie, dar care, mai spune scriitoarea, poate să fie benefică relaţiei cu partenerul.

Un acord bazat pe implicare

„Argumentul în favoarea acestei afirmaţii ar putea să fie simplul fapt că îl iubeşti, că preţuieşti valoarea relaţiei şi că doreşti să-l vezi împlinit din punct de vedere sexual, chiar dacă nu era lucrul pe care ţi-l doreai neapărat atunci. De asemenea, faci acest lucru doar pentru că ştii că şi el ar face acelaşi lucru pentru tine”, ne lămureşte scriitoare cu privire la cele spuse.

Mersul lin al unei relaţii pare să fie argumentul suprem în faţa oricărei tente jignitoare pe care ar putea să o ia o astfel de decizie în cuplu. Nu este vorba de onoare, ci de respectarea unui angajament. „Să fim realişti. Poate că nu eşti iubită pe deplin, dar aceasta este o scăpare pe care ţi-ai asumat-o atunci când ai hotărât să te culci doar cu o singură persoană. Aţi promis că vă veţi satisface dorinţel

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 9 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 2 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 5 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 4 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

The King: Jannik Sinner a câștigat, în premieră, turneul de la Wimbledon. Carlos Alcaraz, fără replică în fața italianului

Adevarul acum o ora
Jannik Sinner și Carlos Alcaraz s-au întâlnit duminică seara în finala de la Wimbledon, o reeditare a ultimului act de la Roland Garros. Dacă spaniolul s-a impus la French Open după ce a salvat 3 mingi de meci consecutive, acum nu i-a mai mers în fa

Ministrul Sănătăţii: Sunt spitale unde din 60 de prezentări de urgențe medicale și chirurgicale, 50 sunt transferate în alte unități sanitare

Adevarul acum o ora
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a afirmat că au fost identificate unități sanitare în România unde din 60 de prezentări de urgențe medicale și chirurgicale, 50 de pacienți au fost transferați în alte unități sanitare.

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 9 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Vremea

București
acum

27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

23°
dum.

16°/32°
lun.

17°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

23°
dum.

20°/32°
lun.

21°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

14°/30°
lun.

16°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
Timisoara
acum

24°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°