După numai o lună şi jumătate de libertate, celebrul rege al escrocilor, Mihai Clipea, condamnat până acum de 20 de ori pentru înşelăciune, a fost reţinut, din nou, în urmă cu două zile. Asta, după ce le-a promis la doi vârstnici braşoveni că le va majora pensiile, recomandându-se drept consilierul preşedintelui Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu.
Cele mai tare ţepe ale lui: vânzarea Parcului Central şi a Cimitirului Eroilor
Escrocheriile care l-au facut celebru au fost vânzarea Cimitirului Eroilor şi a Parcului Central „Nicolae Titulescu” din Braşov. Luna aceasta, Clipea le- a cerut câte 250 de lei celor doi bătrâni pentru urgentarea unor acte care să faciliteze indexarea pensiilor. PBraşoveanul a fost prezentat instanţei de judecată care a decis arestarea preventivă a suspectului pentru 29 de zile. Din închisoare, Mihai Clipea promitea că se va cuminţi şi se apucase de scris poezii, atât pentru colegii de celulă, cât şi pentru gardieni. Se pare că… acum, vrea să-şi termine volumul, ţinând cont că a vrut cu orice preţ să se întoarcă după gratii.
Cum a făcut bani din… covoare
Prima lovitură a dat-o în 1978, când le-a înşelat pe toate asistentele Spitalului Judeţean din Târgu Mureş, pretinzând că lucrează la Direcţia Comercială. Contra unei sume de bani le-a promis acestora covoare persane lucrate manual. „Am câştigat 600.000 de lei şi doi ani am ascuns banii. Atunci locuiam pe strada Horia şi am pus banii într-un sac şi i-am ascuns într-un nuc, apoi i-am mutat în cireş. Eram zăpăcit de atâţia bani. Toţi s-au dus pe distracţie. Prima condamnare pentru înşelăciune am avut-o în 1978 şi a fost cu suspendare. M-au obligat să lucrez la tăbăcăire la Timpuri Noi, dar i-am înşelat pe colegi şi iar m-au prins. M-am dus la instanţă cu tot capul bandajat. Am vopsit bandajul cu roşu şi i-am spus judecătorului că am să le dau bani la colegi să