In 2007 s-a folosit formula "cei 322" pentru a desemna parlamentarii care au votat pentru suspendarea presedintelui. Implicatiile erau numeroase, dar cea mai importanta era antiteza intre "cei 322" si populatie (si, intr-adevar, la referendumul care a urmat Traian Basescu a avut de partea lui mai multi votanti decat oricand in viata sa politica), scrie Barbu Mateescu, pe blogul lui.
Identificarea unui grup prin numarul membrilor sai poate avea si conotatii pozitive - de exemplu "cei 300" de la Termopile.
In urma alegerilor ARD a avut 80 de parlamentari. Unii dintre ei au schimbat tabara. Au ramas, sa zicem, 70. Ei bine, "cei 70" ar putea fi un brand. Acesti 70 de parlamentari puteau replica la initiativele USL si vota, de fiecare data, ca bloc. Formula "cei 70" putea deveni simbolica pentru publicul anti-putere. "Cei 70" s-ar fi prezentat ca atare, ar fi fost mandri de acest lucru si ar fi reprezentat creuzetul refacerii in perspectiva alegerilor din 2016 sau chiar - cu un marketing bun - 2014. Chiar daca 70 de voturi nu pot schimba vointa majoritatii, acesti oameni puteau fi acolo, ca reper, ca punct de referinta, ca dovada ca opozitia nu e moarta. Sintagma "cei 70" ar fi fost rostogolita de mass-media, ar fi aparut peste tot pe Facebook, ar fi reprezentat un aspect pozitiv al rezultatului ARD din decembrie (faci ce poti cu ce ai). "Cei 70" ar fi putut participa la sau organiza mitinguri anti-USL in momentele dure, ar fi reprezentat garantia publica pentru o lista unica la europarlamentare si probabil ca, dintre ei, s-ar fi ales si candidatul opozitiei la prezidentiale.
Evident ca acest lucru nu se intampla si nu se va intampla. In primul rand pentru ca "cei 70", sau cati or mai fi, nu se vad in aceasta postura. Iar daca ei nu simt acest imbold, niciun efort de marketing nu poate salva situatia.
In al doilea rand unitatea
