Preşedintele rus, Vladimir Putin, şi oamenii de afaceri au deturnat până la 23 de miliarde de euro destinaţi finanţării Jocurilor Olimpice de iarnă din 2014 de la Soci, a denunţat liderul opoziţiei Boris Nemţov, în cadrul prezentării unui raport, joi, relatează AFP.
"Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci s-au transformat într-o escrocherie vastă", scrie Boris Nemţov, într-un raport redactat împreună cu Leonid Martiniuk, membru al mişcării de opoziţie Solidarity. Cei doi autori apreciază că între 25 şi 30 de miliarde (19 şi 23 de miliarde de euro) din 50 prevăzute pentru JO s-au volatilizat.
"Jocurile Olimpice sunt un proiect personal pentru Putin şi este clar că cei care au furat bani sunt cei care sunt aproape de acelaşi Putin", scriu Nemţov şi Martiniuk, în raportul lor.
Construirea a numeroase instalaţii şi complexuri sportive a fost atribuită unor companii care aparţin unor apropiaţi ai lui Putin fără licitaţie, dezvăluie raportul, scris după şase luni de anchetă.
Fost vicepremier al lui Boris Elţîn, Boris Nemţov a publicat rapoarte precedente care urmăreau să denunţe corupţia şi cheltuielile costisitoare ale lui Putin.
Acest raport a fost publicat în aceeaşi zi în care Vladimir Putin a prezentat torţa olimpică.
Kremlinul şi Guvernul rus nu au făcut niciun comentariu.
Jocurile Olimpice de iarnă vor avea loc la Soci în perioada 7-23 februarie 2014.
Preşedintele rus, Vladimir Putin, şi oamenii de afaceri au deturnat până la 23 de miliarde de euro destinaţi finanţării Jocurilor Olimpice de iarnă din 2014 de la Soci, a denunţat liderul opoziţiei Boris Nemţov, în cadrul prezentării unui raport, joi, relatează AFP.
"Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci s-au transformat într-o escrocherie vastă", scrie Boris Nemţov, într-un raport redactat împreună cu Leonid Martiniuk, membru al mişcării de opoziţie Solidarity