România a pierdut două locuri, plasându-se pe poziţia 55 din maxim 60, în timp ce Ungaria a coborât cu cinci poziţii, într-un top mondial al competitivităţii economice condus de SUA, cea mai mare economie a lumii, Elveţia şi Hong Kong. Clasamentul a fost realizat de şcoala elveţiană de afaceri International Institute for Management Development (IDM).
SUA a revenit de pe locul secund în fruntea clasamentului datorită relansării sectorului financiar, abundenţei inovaţiei tehnologice şi companiilor profitabile.
Dintre alte economii avansate, prin îmbunătăţirea competitivităţii se remarcă China (locul 21) şi Japonia (24). În cazul celei din urmă, programele neconvenţionale de stimulare par să aibă un efect pozitiv asupra dinamismului economiei, notează analiştii IDM. Dintre ţările europene, în afara Elveţiei, cele mai competitive economii sunt Suedia (loc 4) şi Germania (9), al cărei succes stă în industria diversificată şi orientată spre exporturi, companii mici şi mijlocii puternice şi în disciplina fiscală.
În Europa de Est, cea mai bună poziţie este ocupată de Lituania (31), urmată de Polonia (33) şi Cehia (35). IDM notează că din 1997, anul în care indicele a început să acopere atât economiile avansate, cât şi cele emergente, principalii pierzători sunt Argentina, Brazilia, Chile, Finlanda, Franţa, Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda, Italia, Japonia, Luxemburg, Olanda, Noua Zeelandă, Filipine, Portugalia, Africa de Sud, Spania şi Marea Britanie. De remarcat este că majoritatea statelor sunt din Europa.
Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 31.05.2013
România a pierdut două locuri, plasându-se pe poziţia 55 din maxim 60, în timp ce Ungaria a coborât cu cinci poziţii, într-un top mondial al competitivităţii economice condus de SUA, cea mai mare economie a lumii, Elveţia şi