Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şeful Intact, arestat pentru şantaj. Trompetele Antenelor strigă "complot băsist", ceilalţi răsuflă uşuraţi

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 31 mai 2013 ·

Arestarea directorului general al Antena Group a întrerupt programul obişnuit al trustului Intact. Elevii olimpici, modelele, tenorii şi sopranele care au devenit invitaţi permanenţi în studiourile Antenelor, în încercarea de a vorbi despre orice altceva decât despre guvernarea USL au fost înlocuiţi de ţipetele isterice ale moderatorilor ce invocau "un abuz cu premeditare".

Previzibil, Antenele au dat vina pe complotul băsist pus în aplicare de Laura Codruţa Kovesi. "Deschiderea operaţiunii vine la doar două săptămâni de la semnarea de către preşedintele Traian Băsescu a decretului de numire a doamnei Laura Codruţa Kovesi în fruntea DNA, după ce şapte ani sub aceeaşi semnătură a îndeplinit funcţia de procuror general al României", repetau obsesiv Antenele. Fireşte, în discuţie au fost aduse şi cercetările DNA privind referendumul de pe 29 iulie 2012 şi cei 7,4 milioane de români. În urmă cu o zi, atunci când USL a stabilit în Parlament că pentru validarea unui referendum este suficient să se prezinte la urne doar 30% din români, nimeni nu şi-a mai amintit de popor...

Ca o paranteză aş spune că interesantă mi s-a părut şi reacţia unor jurnalişti pentru care Antenele nu sunt deloc simpatice. Am observat că au răsuflat uşuraţi, după ce, până acum şi-au manifestat îngrijorarea faţă de perspectiva coabitării Ponta- Băsescu şi efectul ei asupra justiţiei. Şi după ce au văzut, în fiecare decizie a justiţiei care nu le-a convenit în ultima vreme, o consecinţă nefastă a înţelegerii dintre premier şi preşedinte pe tema numirii procurorilor. Ei, aşa e bine?

Am înţeles ieri seară de la Mitică Dragomir că procurorii au inclusiv înregistrări. Astea sunt deja partea cea mai interesantă şi rămâne de văzut cât de sus mult se întind tentaculele acestui caz. A pus la cale Sorin Alexandrescu acest şantaj de unul singur sau inclusiv patronatul Intact es

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA opreşte unele livrări de rachete către Ucraina din cauza stocurilor scăzute / Decizia a fost luată „pentru a pune interesele Americii pe primul loc”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pentagonul a oprit unele livrări de rachete de apărare aeriană şi alte muniţii de precizie către Ucraina, din cauza îngrijorărilor că stocurile americane sunt prea scăzute, au declarat marţi două per

A murit Mihai Leu. Fostul campion de box și raliuri avea 56 de ani

HotNews acum 7 ore
Mihai Leu s-a stins din viață la doar 56 de ani, scrie GOLAZO.ro. Fost campion mondial de box și fost campion național de raliuri, Leu era internat de mai bine de o săptămână la secția de terapie intensivă a Spitalului Clinic Fundeni din București.

Rusia lansează conturi de investiţii cu garanţii de retragere pentru investitorii străini

News.ro acum 35 minute
Rusia a introdus un nou tip de cont de investiţii, care oferă garanţii de retragere, conform unui decret semnat marţi de preşedintele Vladimir Putin, în cadrul eforturilor de a atrage din nou investitori străini pe piaţa bursieră rusă, transmite Reu

Ministerul Apărării: Rusia a reluat atacurile cu drone asupra unor obiective din Ucraina, în proximitatea frontierei cu România / Două aeronave F-16 au decolat de la Baza 86 Aeriană Borcea pentru monitorizarea situaţiei aeriene

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministerul Apărării anunţă că Federaţia Rusă a reluat atacurile cu drone asupra unor obiective din Ucraina, în proximitatea frontierei cu România, motiv pentru care, în noaptea de marţi spre miercuri

WhatsApp va permite marilor companii să-și sune clienții și să folosească voci generate cu AI

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Marile companii vor putea să apeleze clienţii prin WhatsApp şi să folosească în acest sens voci generate de inteligenţa artificială, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media

Trump dă asigurări că Israelul este pregătit să finalizeze termenii unui armistițiu de 60 de zile

HotNews acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a dat asigurări marți că Israelul a acceptat să finalizeze termenii unui armistițiu de 60 de zile cu mișcarea islamistă palestiniană Hamas în Fâșia Gaza, relatează AFP. ‘Israelul a acceptat condițiile necesare pent

Vicepremierul Anastasiu: Pachetul fiscal va fi prezentat miercuri, cel târziu joi. „În aceste momente, puzzle-ul se asamblează”

HotNews acum 12 ore
Vicepremierul Dragoș Anastasiu a afirmat, marți, la Digi24, că forma finală a pachetului fiscal ce urmează să fie adoptat de către Guvern urmează să fie prezentat miercuri sau joi de către premierul Ilie Bolojan. „Mâine sau poimâine vor fi terminate

Nou mesaj RO-Alert în zona românească de la graniță cu Ucraina / ISU Tulcea: Posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Autorităţile au transmis, marţi seară, un nou mesaj RO-Alert locuitorilor din zona de graniţă cu Ucraina, privind posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian, transmite News.ro. Urmărește c

Atacuri ale Rusiei lângă granița cu România. RO-Alert în Tulcea, două avioane F-16 au fost ridicate de la sol

Adevarul acum o ora
Un nou atac cu drone a avut loc în apropierea frontierei României, în noaptea de marți spre miercuri, două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române fiind ridicate de la sol pentru monitorizarea situației aeriene.

Sinodul BOR aprobă canonizarea a 16 femei cu viaţă sfântă. Cine sunt acestea

HotNews acum 9 ore
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat, marţi, în şedinţa de lucru, canonizarea a 16 femei cu viaţă sfântă (muceniţe, monahii, soţii de domnitori, mame de sfinţi şi mărturisitoare). Şedinţa Sfântului Sinod s-a desfăşurat în Aula Magna

Vremea

București
acum

20°
mie.

18°/31°
joi

20°/32°
vin.

22°/35°
sâm.

22°/31°
Iasi
acum

17°
mie.

14°/29°
joi

15°/30°
vin.

18°/34°
sâm.

17°/26°
Constanta
acum

22°
mie.

19°/25°
joi

19°/25°
vin.

20°/27°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

13°/30°
joi

15°/33°
vin.

18°/35°
sâm.

14°/29°
Timisoara
acum

18°
mie.

16°/35°
joi

17°/39°
vin.

21°/40°
sâm.

17°/34°