Se spune, şi poate pe drept cuvânt, că tocmai cei predestinaţi succesului sunt întotdeauna şi inexorabil proştii care sunt mai nou deştepţi şi nu oamenii inteligenţi, care obişnuit sunt proşti!

Nu mi-am propus să intru într-o polemică dintre cei care au numai convingeri şi certitudini şi ceilalţi, care avem numai dubii şi indoieli, mai ales că ultimii plătesc sever acest lux. Cert este că, măcar în acest moment al tranziţiei româneşti, este greu de argumentat un model de succes ca având strict în spate onestitea, valoarea, inteligenţa, bunul simţ şi munca cinstită. Iar această răsturnare a scării valorilor sociale afectează sever şi pe termen lung, cu efecte imprevizibile, echilibrul societăţii româneşti, chiar dacă fenomenul nu ne este propriu.

Cunosc cazuri de oameni supracalificaţi, nu doar cu măcar vreo două facultăţi şi destulă experienţă în care şi-au confirmat pregătirea, capabilităţile şi disponibilitatea de muncă dovedită de performanţe, şi care au eşuat totuşi într-un şomaj cronic, din motiv că au un CV prea generos. Adică, deşi e limpede că au dovedit clar că sunt inteligenţi, în realitate sunt proşti. În cinismul lor tradiţional, americanii au o vorbă care spune că, dacă tot afirmi că eşti mintos şi deştept, asta trebuie musai să se regăsească în cont. Drept pentru care, celor de care discutam, li s-a sugerat cu suficienţă să-şi mai perie CV, să-l scuture şi să-l facă mai modest, pentru a nu inhiba vreun potenţial angajator.

La fel, am avut ocazia de a cunoaşte oarecum bine oameni de succes care au excelat în şcoala vieţii, mari maeştri ai combinaţiilor, a şmecheriilor şi învârtelilor, cu averi considerabile asupra cărora nu dau nimănui socoteală, nici măcar asupra primului milion de euro sau dolari. Unii dintre ei, din motive de CV, au mai făcut formal câte o oarecare şcoală, să aibă şi ei un titlu şi o diplomă de învăţământ superior,