IAȘI. Princhideii sunt așteptați de reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU), pentru a-și serba ziua.
Cu ocazia zilei de 1 Iunie – „Ziua Internaţională a Copilului“, ISU Iași organizează „Ziua Porţilor Deschise“,între orele 9.00 și 16.00. Copiii, dar şi însoţitorii acestora sunt aşteptaţi la sediul inspectoratului şi al subunităţilor din Iaşi, Paşcani sau Târgu Frumos, unde vor avea posibilitatea să asiste la prezentarea autospecialelor de intervenţie din dotarea instituției, la simularea unei intervenţii de stingere a unui incendiu, la demonstraţii de acordare a primului ajutor medical efectuate de către paramedicii SMURD şi la demonstraţii privind modul de funcţionare al echipamentului de descarcerare.
În cadrul acestor activităţi, cei mici vor învăţa mai multe lucruri despre misiunile ISU Iași şi vor putea proba echipamentele, căştile de protecţie şi aparatul de respirat cu aer comprimat. De asemenea, vizitatorii vor putea viziona filme şi prezentări educative referitoare la măsurile de prevenire, modalităţile de comportament în cazul producerii unor situaţii de urgenţă ori limitarea efectelor acestor incidente.
„Pompierii le urează «La mulţi ani!» tuturor copiilor din judeţul Iaşi şi îi aşteaptă în număr cât mai mare pentru a sărbători şi a învăţa lucruri noi, într-un mod deosebit!“, a declarat cpt. Silvia Bolohan, purtătorul de cuvânt al ISU Iaşi.
IAȘI. Princhideii sunt așteptați de reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU), pentru a-și serba ziua.
Cu ocazia zilei de 1 Iunie – „Ziua Internaţională a Copilului“, ISU Iași organizează „Ziua Porţilor Deschise“,între orele 9.00 și 16.00. Copiii, dar şi însoţitorii acestora sunt aşteptaţi la sediul inspectoratului şi al subunităţilor din Iaşi, Paşcani sau Târgu Frumos, unde vor avea posibilitatea să asiste la prezentarea autospecialelor de inte