Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Episodul II – De ce e turbat Valerică? Pe lângă că o are mică, mai are şi alte probleme

Publicat in Gazeta de Nord Vest, sâmbătă 1 iunie 2013 ·

Problema cea mai mare a viitorului fost senator, a fostului membru de partid politic, actualmente un pierde vară la terasele Sătmarului unde bea ba gin, ba whiskey, e că nu mai poate controla redacţional, economic şi dictatorial GNV. De ce este asta o mare problemă? Deşi nu avea nici o calitate în firma care edita GNV, asociaţi fiind fosta directoare de ziar şi administratorul firmei, de cum se trezea dimineaţa primul pe care îl chema la ordine Valerică era şoferul ziarului. Şofer pe care l-a angajat fără să consulte pe nimeni în firmă şi fără să aibă acordul administratorului. Tot aşa l-a dat afară, pentru simplul motiv că l-a pârât unei rude din Dăbâca natală că se scormoneşte des în nas. Acest lucru i-a fost fatal. Senatorul l-a obligat să-şi de-a demisia de faţă cu administratorul şi fosta directoare de ziar, spunându-i că nu mai vrea să îl vadă în faţa ochilor, ameninţându-l că dacă îl va mai vedea vreodată o să aibă foarte mari probleme. Bineînţeles că l-a acuzat şi că este agent sub acoperire, paranoia clasică a senatorului, care i-a atras porecla de senatorul OZN în presa naţională. După ce, presat de senator, şi-a scris demisia, bietul şofer a fost alungat ca un câine. Demisia a fost şmanglită de către senator, pe care nu l-am găsit nicăieri ca fiind salariat al ziarului! Şofer pe post de slugă

Să revenim la programul lui Valerică. După ce venea şoferul, care îl aştepta cel puţin o oră, trebuia să îi ducă toate ziarele. Care erau plătite bineînţeles tot din banii ziarului. Care costau 700 lei până în 2011, iar apoi 300 lei pe lună. În cazul în care senatorul îşi murdărea hainele, ba cu mâncărică plătită de alţii, ba cu băutură, iar când acestea erau din belşug le păta cu urină, un lucru deosebit de “elegant”, şoferul le ducea la spălat, călcat tot pe banii ziarului. Apoi senatorul era plimbat peste tot cu maşina ziarului. Între timp, vorbea la te

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 13 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 7 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 12 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 6 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

O companie a atins pentru prima oară în istorie valoarea de 4 trilioane de dolari

HotNews acum 12 ore
Principalii indici bursieri ai Wall Street au crescut miercuri, Nvidia ajungând la o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Acțiunile Nvidia au crescut cu 2,2%, compania devenind prima din istorie care atinge o valoare de piață

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 7 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

Franța a refuzat extrădarea lui Paul al României!

Ziua Constanta acum 12 ore
Franța a refuzat extrădarea lui Paul al României, care a fost condamnat în România la trei ani și patru luni de închisoare în dosarul „Ferma Băneasa”, și a fugit din țară, potrivit AFP. "Am spus întotdeauna că eu cred în justiţia franceză", a reacţi

Alertă sanitară în România! Suspiciune de antrax raportată de Institutul Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș

Ziua Constanta acum 10 ore
Suspiciune de antrax, neconfirmată până în acest moment, raportată astăzi de către reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș din București. Cele două persoane au semnalat că au manipulat și consumat carne de oaie proven

Somaţii - 10 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
România Judecătoria Rupea Dos. C. nr. 198/293/2025. Somaţie. Se aduce la cunoştinţă celor interesaţi că reclamantul KADAR BELA, cu domiciliul în Racoş, str. Borbat nr. 2, com. Racoş, jud. Braşov, a solicitat Judecatoriei Braşov să se constate că a d

Ministrul Mediului: Vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor

HotNews acum 10 ore
Vom modifica legislaţia şi vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor, a declarat miercuri ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, care a convocat, la sediul instituţiei, o şedinţă pentru evaluar

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/29°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

18°
joi

16°/30°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

15°
joi

15°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

11°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/30°
Timisoara
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/36°