Într-o atmosferă tristă, fără spectatori, ca urmarea a suspendării dictate de LPF în urma incidentelor de la derbyul cu Steaua, Rapid s-a despărţit de Liga I printr-o victorie cu 2-0 în meciul cu Ceahlăul.
Ciolacu şi Herea au marcat în prima repriză golurile unui succes amar, pentru că, în sezonul viitor, giuleştenii vor evolua în liga secundă, din cauza faptului că nu au primit licenţa.
Au trecut 24 de ani de la precedente retrogradare a Rapidului, una venită însă pe teren, antrenorul de acum, Marian Rada, aflându-se în acea perioadă în lotul alb-vişiniilor.
Cei din conducerea fotbalului trebuie să se gândească bine, să vadă ce pierd şi ce câştigă fără Rapid. Chiar nu ştiu cine câştigă din această chestiune. Pentru că avem şi noi pretenţii ca cei din conducerea fotbalului să facă ceva pentru Rapid. Nu ştiu dacă vom juca în Liga a II-a sau în altă ligă, pentru că datoriile sunt datorii şi în eşaloanele secunde. Oricum, dacă nu vom fi plătiţi, trebuie să facem ceva să devenim club semiprofesionist, să ne găsim şi noi un serviciu, să ne asigurăm traiul şi să venim seara să ne antrenăm la Pro Rapid”, a spus Rada la finalul întâlnirii.
Antrenorul rapidist a precizat că mulţi dintre actualii jucători ai echipei tratează deja cu alte cluburi: „A fost ultimul joc pentru mulţi dintre jucători, pentru că mulţi vor avea oferte şi vor pleca acolo unde vor fi bine plătiţi. Pecanha tratează cu Vitoria Setubal şi Pacos Ferreira, Roman a semnat cu Toulouse, iar Herea, Grigore şi Dică au şi ei oferte. Dică chiar are o ofertă serioasă de afară şi e important pentru el că şi-a salvat cariera. având în vedere că a venit de la Mioveni”.
Unul dintre simbolurile clubului, Daniel Pancu, a disputat joi seară meciul 200 pentru Rapid în Liga I, însă spune că ar putea continua în Giuleşti chiar dacă echipa va juca în liga a doua