Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Conducerea Senatului a discutat pe larg despre deplasarea lui Geoană în Groenlanda: "Tot stăm destul de prost cu banii, nu sunt acţiuni obligatorii, da?"

Publicat in Mediafax, vineri 31 mai 2013 ·

Conducerea Senatului a avut luni o discuţie amplă legată de oportunitatea deplasării senatorului PSD Mircea Geoană în Groenlanda, în condiţiile în care bugetul alocat deplasărilor s-a diminuat, problema fiind ridicată de către social-democratul Cristian Dumitrescu.

Vicepreşedintele Senatului Cristian Dumitrescu a condus şedinţa Biroului Permanent de luni, în absenţa preşedintelui Senatului, Crin Antonescu. El a prezentat memorandumul pentru deplasarea lui Mircea Geoană în Danemarca şi Groenlanda, spunând că este vorba de o vizită, şi nu de o şedinţă a subcomisiei Adunării Parlamentare a NATO.

"Acum, întrebarea mea, că tot stăm destul de prost cu banii, acestea nu sunt acţiuni obligatorii, domnule secretar general, da?", i s-a adresat Dumitrescu lui Ovidiu Marian, secretar general al Senatului.

Acesta a replicat că vizita a primit avizul favorabil din partea Comisiei de politică externă a Senatului, condusă de social-democratul Petru Filip.

"Eu vreau să văd dacă este o... Domnule secretar general, aţi venit la mine şi mi-aţi spus că se subţiază foarte mult banii pentru deplasările externe. În condiţiile acestea, eu... Sigur că domnul preşedinte Filip, când vede materialul, îşi dă seama dacă este, din punct de vedere politic, viabilă o astfel de deplasare. Şi sigur că atunci spune da sau ba. În mod normal şi clar, o astfel de activitate vizând Adunarea Parlamentară a NATO nu poate să fie decât viabilă. Problema este: între priorităţile noastre... Noi am spus că prioritatea numărul unu este să participăm la activităţile planificate, obligatorii: sesiuni, adunări şi întâlniri ale comisiilor. Asta înţeleg că este o vizită", a continuat Dumitrescu.

Ulterior, Ovidiu Marian a spus că există bani în bugetul Senatului pentru a acoperi deplasarea lui Geoană, însă decizia asupra importanţei deplasării se ia prin vot.

"La data aceasta, ave

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Autostrada A0 Sud este completă: AKTOR a dat în trafic Lotul 3

Adevarul acum o ora
AKTOR România a contribuit decisiv la crearea celui mai lung tronson continuu de autostradă din România când a încheiat lucrările la Lotul 3 al autostrăzii A0 București Sud, între Joița și Bragadiru.

Cluj: Tânăr de 18 ani, cercetat pentru tâlhărie, evadat de sub escorta Poliţiei/ El este căutat în zona Turda

News.ro acum o ora
Un tânăr în vârstă de 18 ani, inculpat pentru tâlhărie, a evadat, vineri după-amiază, de sub escorta Poliţiei, în timp ce era dus la Judecătoria Turda. Reprezentanţi ai mai multor structuri din cadrul Ministerului de Interne au demarat căutări în ac

Pană de curent pe scară largă în mai multe regiuni din CEHIA, inclusiv numeroase districte din Praga

Gandul acum o ora
O pană de curent pe scară largă a afectat mai multe regiuni din Cehia, inclusiv mai multe districte din Praga, mai multe orașe din Boemia Centrală și regiunile Usti nad Labem și Liberec, potrivit operatorului național de rețea CEPS. Întreruperea a a

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum o ora
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Profesor de matematică, arestat preventiv sub acuzaţia de agresiune sexuală/ Ar fi abuzat două eleve de 14 şi 15 ani pe care le medita

G4Media acum 54 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 63 de ani, din Cluj-Napoca, profesor de matematică, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală, el fiind acuzat că a abuzat două eleve de 14 şi 15 ani pe care le medita. Profesoru

Guvernul Bolojan se întâlnește astăzi pentru primul pachet de „măsuri fiscal-bugetare”

HotNews acum 9 ore
Guvernul Ilie Bolojan se va reuni vineri în ședință pentru a discuta „măsuri fiscal-bugetare”, reuniunea venind după ce premierul a spus joi că reducerea deficitului bugetar excesiv se va face prin trei pachete de măsuri care vor fi adoptate succesi

VIDEO Explozie puternică la o benzinărie din Roma. Mai multe persoane au fost rănite, iar clădirile din apropiere, avariate

HotNews acum 6 ore
Mai multe persoane au fost rănite, dintre care trei prezintă arsuri grave, după ce o benzinărie a explodat vineri dimineață într-un cartier din estul Romei, relatează Reuters. Potrivit Corriere della Sera, printre răniți se numără polițiști și pompi

Un tânăr din Pașcani care a omorât un pui de câine a fost arestat preventiv

G4Media acum 54 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un tânăr din Paşcani care a ucis câinele de două luni al prietenei sale a fost arestat preventiv, decizia fiind luată vineri de magistraţii Judecătoriei Paşcani, transmite News.ro. Urmărește cele mai

Un instigator din Sectorul 6 chema românii la revoluție, în perioada alegerilor. Procurorii l-au trimis în judecată

Gandul acum 43 minute
Un bărbat din Sectorul 6 a postat pe TikTok mai multe filme în care chema românii la revoluție. Evenimentele s-au petrecut în perioada alegerilor. Omul s-a ales cu dosar penal și vineri a fost trimis în judecată pentru instigare publică în formă con

UNICEF – Numărul copiilor ucişi sau răniţi în Ucraina s-a triplat în ultimele trei luni

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Numărul verificat al copiilor ucişi sau răniţi în Ucraina între 1 martie şi 31 mai 2025 a crescut cu peste 200% faţă de trimestrul anterior, potrivit datelor Misiunii ONU de monitorizare a drepturilo

Vremea

București
acum

37°
vin.

19°/37°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

23°/38°
Iasi
acum

34°
vin.

19°/34°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/35°
lun.

19°/39°
Constanta
acum

32°
vin.

18°/33°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

36°
vin.

17°/36°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/33°
lun.

18°/35°
Timisoara
acum

38°
vin.

17°/38°
sâm.

13°/34°
dum.

20°/40°
lun.

20°/36°