Jurnalismul românesc al ultimilor ani, cel puțin, nu a fost nicidecum unul cu care cineva să se mândrească. Dacă ai puțin mai multă inteligență, cunoști și recunoști faptul că el este complet subjugat politicului care decide cum, când, unde și cui îi revin banii. Și, mai ales, cât.

O realitate tristă a celor care iubesc meseria asta, care vor să o facă bine și care, de fiecare dată, se lovesc de niște “condiții”. Poate un domeniu în care unii se bagă din dorința unor câștiguri facile, fără să conteze pentru ei pe cine perie și pe cine spală. Pentru cei din urmă, este un domeniu extrem de facil, o modalitate de a deveni “nume” în materie, ei, cei care nu o dețin pe cea esențială. Materia cenușie.

Pentru primii, cei care au și materie cenușie și o folosesc din plin, pentru care jurnalismul e un mod de viață, vor să îl facă bine și chiar îl fac, a devenit totul o luptă continuă pentru supraviețuire, din toate punctele de vedere.

La ei vreau să mă refer azi. Restul, format din neavizații care habar n-au și nici nu îi interesează că jurnalismul e o profesie și că, în această calitate, au o misiune, și nu aceea dictată de alții, contra cost, nu contează decât în măsura în care, atunci când îţi apar prin casă gândaci, trebuie să le dai repede cu spray. Problema este că spray-ul ăsta fie nu a fost inventat, fie nu se dorește a fi folosit. Ar fi remediul nu numai pentru o parte a așa-zisului jurnalism.

Când muncești de îți sar capacele, când îți pui viața de bunăvoie pe tavă pentru a-ți face onorabil meseria și când îți mai pui și pielea la bătaie, a te vedea înconjurat de nulități cu pretenții este înnebunitor. Iar când nulitățile respective te năpădesc din toate părțile, deja trebuie să iei măsuri. Și tu, și cei care mai au cu adevărat ceva de spus.

Da, noi, românii, ne mulțumim cu partea ușoară a lucrurilor, cu scandalul, superficialul și pupa