Centrul Raţiu pentru Democraţie organizează luni, 3 iunie 2013, ora 11.00, în parteneriat cu Institutul Polonez din Bucureşti şi Editura Polirom, „Ora informală de istorie recentă”, o întâlnire cu autorii Adam Burakowski, Aleksander Gubrynowicz şi Paweł Ukielski.
Evenimentul, organizat cu prilejul lansării volumului „1989. Toamna naţiunilor”, va avea loc în sala CRD, la sediul Centrului Raţiu pentru Democraţie, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 1, Turda.
Potrivit organizatorilor, întâlnirea este organizată cu scopul de a media dialogul dintre cei trei autori şi elevi de liceu din comunitatea locală, profesori de istorie, reprezentanţi ai Muzeului de Istorie, revoluţionari turdeni şi jurnalişti din localitate. Discuţia, despre importanţa anului 1989 şi efectele sale la nivel european şi mondial, le va permite elevilor să descopere situaţia din ţările fost comuniste şi să compare paşii spre democraţie, întreprinşi în fiecare dintre acestea.
Întâlnirea se înscrie în preocuparea CRD de încurajare a participării tinerilor şi a cetăţeniei active, precum şi de informare a acestora în legătură cu trecutul recent. CRD facilitează întâlnirea cu lideri de opinie din comunitatea locală, stimulând tinerii să se informeze, să-şi asume responsabilitatea acţiunilor civice şi să-şi argumenteze critic punctele de vedere.
Centrul Raţiu pentru Democraţie organizează luni, 3 iunie 2013, ora 11.00, în parteneriat cu Institutul Polonez din Bucureşti şi Editura Polirom, „Ora informală de istorie recentă”, o întâlnire cu autorii Adam Burakowski, Aleksander Gubrynowicz şi Paweł Ukielski.
Evenimentul, organizat cu prilejul lansării volumului „1989. Toamna naţiunilor”, va avea loc în sala CRD, la sediul Centrului Raţiu pentru Democraţie, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 1, Turda.
Potrivit organizatorilor, întâlnirea este organizată cu scopul de a media