Parlamentarii moldoveni au învestit un nou Guvern, condus de premierul liberal-democrat Iurie Leancă, la o şedinţă ce a durat aproape zece ore. 58 de deputaţi liberal-democraţi, democraţi, grupul liberalilor reformatori, dar şi deputaţi neafiliaţi au votat pentru noul Cabinet de miniştri.
Corespondenta RFI la Chişinău, Valeria Viţu
Premierul Iurie Leancă a declarat de la tribuna Parlamentului că votul nu este unul pentru sau împotriva Guvernului. "Este un vot pentru ca Republica Moldova să se miște mai departe și pentru ca cetățenii să aibă condiții mai bune de viață. Nu avem dreptul să ratăm calea spre Uniunea Europeană. Votul deputaților moldoveni este un început pentru pregătirile către summit-ul de la Vilnius", a declarat proaspătul premier, Iurie Leancă.
Membrii noului Cabinet de miniștri urmează să depună jurământul în fața președintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti. Din componența Executivului fac parte 17 miniștri, câte șapte din partea liberal-democraților și democraților. Alte trei fotolii vor fi ocupate de miniștri liberali. Comuniştii au părăsit sala de şedinţe a Parlamentului
Înainte de a fi învestit Guvernul, deputaţii pro-europeni au ales preşedintele Parlamentului. Este vorba de democratul Igor Corman, fost șef al Comisiei parlamentare pentru Politică Externă. Pentru Corman au votat 58 de deputați. Partidul Comuniștilor a venit cu propria candidatură pentru fotoliul de speaker, dar nu a avut susținerea necesară.
Pe 5 martie, Guvernul Filat a primit vot de neîncredere din partea Parlamentului, fiind votată moțiunea de cenzură, inițiată de comuniști și susținută de democrați. Chişinău, Valeria Viţu, despre noul Guvern Iurie Leancă
Parlamentarii moldoveni au învestit un nou Guvern, condus de premierul liberal-democrat Iurie Leancă, la o şedinţă ce a durat aproape zece ore. 58 de deputaţi liberal-