Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DNA pleaca pe urmele a zeci de fermieri din judetul Iasi

Publicat in News Pascani, vineri 31 mai 2013 ·

O sesizare penala aduce in vizorul DNA Iasi zeci de fermieri din judetul Iasi. Este vorba despre cei care au beneficiat de subventii europene alocate stimularii zootehniei. Sunt vizate in special asociatiile crescatorilor de animale care au concesionat de la consiliile locale suprafete de teren destinate pasunatului si au primit prin intermediul Agentiei de Plati si Interventie in Agricultura fonduri pentru a le intretine.

S-ar parea ca din condamnarea la inchisoare a unor primari care au deturnat aceste fonduri,fermierii ieseni nu au invatat mare lucru. Astfel, din anul 2007 si pana in anul 2010, aceste fonduridestinate intretinerii pasunilor au fost incasate de primariile comunelor sau de asociatiile patronate de respectivele unitati administrative. Asta deoarece majoritatea suprafetelor de pasune se afla in domeniul public al consiliilor locale. Cei mai multi primari au folosit abuziv aceste fonduri, bagand pur si simplu banii in propriile buzunare. Din aceste motive, multi primari au fost anchetati sau trimisi in judecata. Printre acestia se numara primarii comunelor Tibanesti, Andrieseni, Popricani, Ion Neculce etc. Intreg scandalul a ajuns la Bruxelles, iar Comisia Europeana a decis ca incepand cu anul 2010, aceste subventii sa fie incasate de asociatiile crescatorilor de animale, care au concesionat suprafete de pasuni de la consiliile locale. Dar potrivit unor plangeri depuse la DNA, nici aceste asociatii nu au cheltuit banii conform legii, exclusiv pentru intretinerea pasunii. Se putea achizitiona samanta pentru imbogatirea pasunii cu material vegetal, puteau fi facute adapatori pentru animale, cai de acces catre pasune, umbrare pentru animale etc. Verificarile demarate recent vizeaza subventiile acordate in anul 2012, cand au primit astfel de fonduri 39 de asociatii de crescatori de animale din 33 de comune. Valoarea totala a subventiilor incasate

Articolul in News Pascani >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei patru miniștri PNL din viitorul Guvern / Ilie Bolojan: Foarte probabil mâine se va semna protocolul coaliţiei

HotNews acum o ora
Conducerea PNL a validat, duminică, propunerile de miniştri pentru viitorul guvern, condus de Ilie Bolojan. Anunțul a fost făcut chiar de Bolojan, președinte interimar al PNL, care a prezentat și calendarul probabil al învestirii noului executiv. „A

Prima reacție a Chinei după ce SUA au bombardat instalațiile nucleare ale Iranului

HotNews acum 2 ore
China a acuzat SUA că au încălcat dreptul internațional prin atacul aerian asupra Iranului și că au crescut tensiunile în Orientul Mijlociu, relatează The Guardian. Într-un comunicat publicat pe X, Ministerul Afacerilor Externe din China a cerut un

Pete Hegseth: SUA transmit mesaje publice şi private Iranului, prin mai multe canale

News.ro acum o ora
Statele Unite încearcă să comunice prin mai multe canale cu oficialii iranieni după atacurile americane asupra instalaţiilor nucleare ale Iranului, în timp ce preşedintele Donald Trump şi principalii săi colaboratori îndeamnă Teheranul să accepte o

Parlamentul iranian a aprobat închiderea strâmtorii Ormuz. Ce reprezintă acest lucru pentru comerțul mondial

HotNews acum 18 minute
Parlamentul iranian a aprobat duminică închiderea strâmtorii Ormuz, ca represalii în urma atacului american asupra instalaţiilor nucleare iraniene, dar decizia finală trebuie luată de Consiliului Suprem de Securitate Naţională al Iranului, transmite

Întâlnire la Moscova între Vladimir Putin și ministrul de Externe al Iranului. „E prietenul nostru”

HotNews acum 3 ore
Ministrul iranian de Externe Abbas Araghchi a declarat duminică, în cadrul unei conferinţe de presă la Istanbul, că va merge astăzi la Moscova, pentru o întrevedere cu preşedintele rus Vladimir Putin, relatează Reuters. „Plecam în această după-amiaz

Claudiu Târziu a lansat, la câteva săptămâni de la despărţirea de AUR, Acţiunea Conservatoare: Ne asumăm cu responsabilitate rolul de partid de opoziţie şi vom sancţiona dur fiecare derapaj al acestei coalitii trădătoare

News.ro acum o ora
Claudiu Târziu a lansat, sâmbătă, Acţiunea Conservatoare, la câteva săptămâni de la momentul la care anunţa că se desparte „definitiv” de AUR motivând că această alianţă „a fost înlocuită cu Partidul George Simion”. Târziu afirmă că noua formaţiune

Netanyahu, convorbire cu preşedintele american Donald Trump

Ziarul Financiar acum 38 minute
Guvernul israelian a publicat duminică o fotografie în care premierul Benjamin Netanyahu vorbeşte cu preşedintele american Donald Trump, informează Sky News. Israelul nu au precizat dacă fotografia a fost făcută înainte, în timpul sau după atacurile

Academicianul Leon Dănăilă a murit. Avea 91 de ani

Ziua Constanta acum 3 ore
Renumitul neurochirurg Leon Dănăilă a decedat, astăzi, 22 iunie 2025, la vârsta de 91 de ani. Academicianul a realizat în cariera sa peste 40.000 de intervenții chirurgicale pe creier. „Astăzi, medicina și neurochirurgia au pierdut unul dintre cei m

FOTO Captură impresionantă la frontiera cu Ucraina. Peste 500.000 de dolari ascunși în cartușe de țigări

Ziua Constanta acum 6 ore
O echipă mixtă formată din polițiști de frontieră și inspectori vamali, care își desfășura activitatea în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, a identificat o sumă importantă de bani ascunsă în interiorul unor cartușe de țigări. O echipă mixtă for

MAE: România monitorizează cu maximă atenție evoluțiile din Orientul Mijlociu

Mediafax acum o ora
Potrivit ministerului, „poziția constantă a României a fost că programul nuclear iranian contravine obligațiilor internaționale pe care acest stat și le-a asumat, subminează regimul global de neproliferare și reprezintă o amenințare pentru securitat

Vremea

București
acum

30°
dum.

14°/30°
lun.

17°/31°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

27°
dum.

13°/27°
lun.

16°/26°
mar.

16°/29°
mie.

16°/30°
Constanta
acum

26°
dum.

15°/26°
lun.

17°/25°
mar.

20°/29°
mie.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

10°/28°
lun.

14°/28°
mar.

17°/27°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

30°
dum.

12°/30°
lun.

13°/33°
mar.

18°/33°
mie.

20°/36°