O lege a insolvenţei persoanelor fizice este importantă dar trebuie să nu creeze riscuri sistemice şi probleme din faptul că nu este aplicabilă de o manieră foarte clară şi cu o sobrietate pe care o întâlnim la foarte multe legi asemănătoare din Anglia sau Germania, a declarat, vineri, într-o conferinţă referitoare la sistemul bancar, Radu Gheţea, preşedinte al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB).
"În ceea ce priveşte insolvenţa persoanelor fizice, au fost câteva proiecte de lege prezentate şi de fiecare dată ARB a făcut foarte multe amendamente, propuneri de amendament, în unele cazuri aproape respingând ideea de a fi aplicată o astfel de lege în forma în care se propune. Noi nu suntem împotriva unei legi a falimentului personal. Dorim ca acele proiecte de lege care se vor supune unei dezbateri şi aprobări să fie cât se poate de profesionist întocmite şi să fie curăţate de unele nuanţe, tendinţe de populism care din păcate mai apar în proiectele care au fost prezentate până în prezent. Suntem deschişi, de fiecare dată, noi am făcut propuneri de modificare, uneori de modificare din temelie. Suntem de părere că o lege a insolvenţei persoanelor fizice este importantă dar trebuie să nu creeze riscuri sistemice şi probleme din faptul că nu este aplicabilă de o manieră foarte clară şi cu o sobrietate pe care o întâlnim la foarte multe legi asemănătoare din Anglia, Germania şi aşa mai departe", a spus Gheţea.
Potrivit acestuia, ARB lucrează şi la modificarea legii insolvenţei persoanelor juridice.
"Noi am ajuns la concluzia că este necesar să fie făcute nişte corecturi poate nu în lege cât în procedurile de aplicare. ARB a făcut o serie de propuneri, demersuri până la Parlament în vederea modificării legii, procedurii, privind insolvenţa persoanelor juridice", a explicat oficialul ARB.
Un alt proiect al ARB se referă la absorbţia fondurilor eur