Copiii din Sălaj, dar şi din oricare alt judeţ din ţară vor putea petrece ziua de 1 Iunie într-un mod competitiv, participând, sâmbătă, la concursul de ciclism organizat la Zalău de Clubul Alien Cycling şi compania Michelin.
Instituţiile din Zalău nu s-au înghesuit să le organizeze copiilor, de 1 Iunie, prea multe activităţi. De altfel, în afară de concursul de ciclism organizat pe Bulevardul Mihai Viteazul mâine, de la ora 15.00, şi de acţiunea caritabilă organizată de PDL, prin care copiii sunt provocaţi să-şi doneze o parte din jucării pentru cei mai puţin norocoşi decât ei, în Zalău nu a mai fost anunţat nimic pentru Ziua Internaţională a Copiilor. Au fost, în schimb, astăzi, două evenimente dedicate celor mici - unul la Activ Plazza, altul pe platoul din faţa Prefecturii, unde Palatul Copiilor a prezentat un spectacol artistic.
Referitor la concursul de ciclism de mâine, organizatorii - Clubul de ciclism Alien Cycling şi compania Michelin - anunţă că înscrierile se pot face online, pe site-ul clubului (aliencycling.ro), dar şi sâmbătă, înainte de concurs, pe platoul din faţa Prefecturii Sălaj. Competiţia, dotată cu premii constând în biciclete şi accesorii utile în practicarea acestui sport, se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani şi este organizată pe trei categorii de vârstă: 6 – 8 ani, 9 – 10 ani şi 11 – 12 ani, fete şi băieţi. Concursul se va desfăşura pe Bulevardul Mihai Viteazul, pe tronsonul Perla - Silvania.
Cât despre acţiunea caritabilă, aceasta se va desfăşura pe platoul din faţa Prefecturii, între orele 10.00 şi 12.00, copii urmând să primească, în schimbul jucăriilor donate, baloane tocmai de la Elena Udrea.
Citeşte şi Concursul de ciclism de 1 Iunie restricţionează traficul în centrul Zalăului
Elena Udrea vine mâine la Zalău să strângă jucării pentru copiii săraci